De ce se mănâncă miel de Paște? Simbolistica transmisă peste milenii de la primii creștini

Încă de la începuturile creştinismului, mielul a fost unul dintre simbolurile religioase ale noii religii, ţinute la mare cinste.

Profeţii biblici îl desemnaseră sub acest nume pe Dumnezeu întrupat în om, iar Ioan Botezătorul, spusese arătându-l pe Iisus Hristos poporului iudeu:

„Iată Mielul lui Dumnezeu”

Hristos trimis la moarte pentru mântuirea lumii a fost victima păcatelor tuturor oamenilor, simbolizat de mielul fără de păcat care se lasă sacrificat. Neputând răspândi imaginea crucii, primii creştini s-au folosit de imaginea mielului mai mult chiar decât cea a peştelui. Cu începere din secolul V după Hristos, mielul hristic din este reprezentat cu nimb, mai întâi simplu, apoi sub formă de cruce sau ca suport al începutului şi sfârşitului.

În Vechiul Testament, mielul îl prefigurează pe însuși Iisus. Astfel, profetul Isaia, referindu-se la jertfa lui Hristos, îl aseamănă cu un miel: „ca un Miel nevinovat spre junghiere s-a adus”, conform doxologia.ro.

Ulterior, în Noul Testament, în Evanghelia după Ioan, în episodul cu privire la botezul lui Iisus în Iordan de către Ioan Botezătorul, acesta din urmă îl numeşte „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan 1, 29; 1, 36).

De asemenea, În Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, Hristos înviat este prezentat sub imaginea unui miel  înjunghiat, dar viu şi slăvit.

Toate aceste lucruri au dus la creștini la crearea unei imagini de „miel sacrificat” întru mântuirea omenirii a Domnului Hristos.

Și cum tradiția iudaică avea rezonanțe puternice în memoria primilor creștini - care erau, la rândul lor, tot evrei sau, în unele cazuri, romani, mai ales soldați - obiceiul sacrificătii ritualice a mielului de Paște a continuat și în creștinism.

De-a lungul secolelor, practica sacrificării și consumării cărnii de miel a ajuns să fie considerată un element de  tradiție creștină, o tradiție gastronomică, la fel ca ouăle roșii