Trotinetele electrice sunt noile ţinte pentru hackeri

Trotinetele electrice sunt noile ţinte pentru hackeri

Trotinetele electrice pot fi atacate de hackeri. Aplicaţiile trotinetelor au acces la datele tale personale. Hackerii pot prelua controlul asupra trotinetei tale.

Poate ai crezut că trotineta electrică este ultimul lucru pe care s-ar gândi hackerii să-l atace. Şi totuşi hackerii au alte planuri. De ce să-ţi atace trotineta? Pentru că aplicaţiile de micro-mobilitate urmăresc locaţia trotinetelor. Ar putea astfel să-ţi trimită o locaţie falsă şi să te atragă într-un loc periculos, scrie Mediafax.

Aceleaşi aplicaţii au acces la informaţii despre tine: datele de facturare, date de contact sau informaţii demografice. Pe baza lor, hackerii pot să observe rutele tale, obiceiurile sau locurile pe care le frecventezi.

Anul trecut, un hacker a făcut chiar o demonstraţie cu preluarea controlului asupra unei trotinete electrice. Când utilizatorul a încercat să plece de la semafor, i-a blocat pur şi simplu trotineta. Pare inofensiv, dar gândeşte-te ce s-ar fi întâmplat dacă omul respectiv era în trafic.

Cum procedează hackerii, dar şi cum te poţi proteja, îţi spune Alex Bălan, de la Bitdefender. „Pe Bluetooth există ceea ce se numeşte Replay Attacks, care au fost găsite şi la maşini. Interesant, simulam că sunt broasca maşinii pentru telecomandă şi telecomanda îmi transmitea codul de deschidere al maşinii. Şi în contextul conexiunii către Cloud a aplicaţiei de mobil, dacă reuşesc să reproduc câteva dintre comportamentele aplicaţiei către Cloud, voi putea apoi să controlez trotineta respectivă. Trebuie să vedem care este atitudinea producătorului faţă de securitate.

Ştiu că poate sună ciudat dar am mai mare încredere în sisteme care au vulnerabilităţi găsite, rezolvate într-un interval de timp rapid, decât în echipamente care nu au nicio vulnerabilitate”, spune Alex Bălan de la Bitdefender.

Comenteaza