Vânzările mărcii Dacia la nivel mondial au pierdut aproape 30% din volum în 2020 din cauza pandemiei, cu un total de 520.765 de unităţi livrate, potrivit datelor companiei. Dacia a vândut maşini de 7,8 miliarde euro la nivel mondial
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au anunţat că efectuează două percheziții domiciliare, în Târgoviște, la o persoană bănuită de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau ac
Diana Șoșoacă s-a sesizat imediat în cazul medicului de familie care a afirmat pe profilul său de Facebook, faptul că va scoate de pe listă toți pacienții care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19.
Acuzaţii grave la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad. Aparţinătorii a două familii care au avut apropiaţi internaţi şi care au decedat în spital, îi acuză pe infirmierii instituţiei că le-au furat bijuteriile pacienţilor.&
Vicepremierul Kelemen Hunor a anunţat, marţi seara, că se va vaccina împotriva COVID-19, întrucât are încredere în medicină şi în ştiinţă şi ştie că acest nou tip de vaccin nu reprezintă un pericol.
Un medic de familie din judeţul Călăraşi anunţă, într-o postare pe Facebook, că va scoate din lista sa persoanele care refuză vacccinarea, invocând un articol de lege care arată că asiguraţii au obligaţia să respecte cu stricteţe
Cei doi polițiști din Sibiu fuseseră anunțați prin 112 că doi copii se bat în zăpadă. Ajunși la fața locului, oamenii legii au intrat în jocul celor mici.
Bogdan Stanoevici, fost ministru pentru românii de pretutindeni în guvernul Victor Ponta, manager al Circului Globus și candidat la alegerile prezidențiale din 2019, a murit marți.
Acuzaţii de malpraxis la maternitatea din Slatina. Un bebeluş a murit la doar câteva zile de la naştere, iar părinţii cred că este vina medicilor.