Premieră istorică la întronizarea Papei Francisc. Cine a venit la ceremonie

Premieră istorică la întronizarea Papei Francisc. Cine a venit la ceremonie
Patriarhul ortodox grec Bartolomeu I, prezent marţi în Cetatea Vatican, la Roma, unde a asistat la întronizarea Papei Francisc, a anunţat că prezenţa sa la mesa inaugurală a noului pontificat reprezintă o premieră istorică, relatează AFP.

"Nici măcar înainte de schisma din 1054 (despărţirea Bisericii din Orient de cea din Occident), niciun patriarh de la Constantinopol nu a fost prezent la întronizarea vreunui Papă", a declarat Bartolomeu I pentru un post turc de televiziune, o declaraţie preluată marţi de presa greacă.

"Acest lucru nu s-a întâmplat nici după 1054", a subliniat conducătorul spiritual al ortodocşilor greci

"Acest gest vrea să arate importanţa pe care eu o atribui relaţiilor amicale dintre cele două biserici", a adăugat Patriarhul grec.

Adept al unui dialog interreligios, Bartolomeu a plecat marţi de la Istanbul, unde se află sediul Patriarhiei, pentru a asista, la Roma, la liturghia de întronizare a Papei Francisc, anunţa Patriarhia într-un comunicat.

La anunţul retragerii Papei Benedict al XVI-lea, în februarie, Bartolomeu şi-a exprimat "tristeţea", salutând un "prieten" al Bisericii din Orient.

Comenteaza