Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: 1 mai este de fapt despre părinții și bunicii noștri care muncesc în fabrici, pe șantiere și în agricultură

România este clădită de bărbații și femeile care muncesc în fabrici, pe șantiere și în agricultură. De 1 mai le datorăm respect și recunoștiință.

Să lăsăm deoparte pentru o clipă avalanșa de informații apreciative despre digitalizare, automatizare și tehnologizare.

Să renunțăm pentru o zi la imnurile care se închină cinstirii IT-ului, unicornurilor, start-up-urilor, bitcoin-ului, industriilor creative, service-center-urilor.

Să oprim un pic preamărirea superprofesiilor viitorului, data-miner, cloud computing expert, cyber security officer sau content creator și glorificarea job-urilor care nu existau acum 20 ani, futurist, community builder, toughness expert sau maze creator. 

De 1 mai, Ziua Muncii, pentru doar 24 de ore, să ne amintim că România este clădită de părinții și bunicii noștri, muncitori în fabrici, pe șantiere și în agricultură. Chiar dacă părinții și bunicii noștri nu au beneficiat de digitalizare, automatizare și tehnologizare, ei au reușit să construiască industrie, agricultură, școli, spitale și infrastructură de transport – lucruri care nu prea s-au mai construit în ultimii 15 ani, deși am fost înconjurați de digitalizare, automatizare și tehnologizare.

Alt lucru pe care nu trebuie să-l uitam. În ultimii 15 ani, românii au muncit în fabrici, pe șantiere și în agricultură în toată Uniunea Europeană, punând umărul la ce este Uniunea Europeana astăzi. Fără cele cinci milioane de români care au muncit în fabricile, pe șantierele și în agricultură din cele 27 de țări ale Uniunii Europene acestea nu ar fi fost ce sunt astăzi. Nu totul se măsoară în bani, astfel încât să nu mai spună nimeni că România a primit mai mult de la Uniunea Europeană decât a dat. Nici o altă țară europeană nu a dat peste un sfert din populația ei pentru a construi uniunea care, din păcate, nu ne dă înapoi cât se cuvine.

De 1 mai este vorba despre operatori industriali, sondori, fierar-betoniști, pantofari, macaragii, cusătorese, electricieni, muncitori silvici, călcătorese, mineri, îngrijitori ferme zootehnice, buldoexcavatoriști, muncitori necalificați din pomicultură și viticultură, brutari, asamblatori-montatori, gresari-faianțari, fochiști și multe, multe alte meserii care încă mai dau bătături în palme.

În spatele fiecărui corporatist milenial sau zoomer din București, Cluj, Iași sau Timișoara există un părinte sau un bunic care muncește într-o fabrică, pe un șantier sau în agricultură. Ei i-au ținut la școală și la facultate, ei le dau sprijin necondiționat să se descurce în carieră și ei îi încurajează să aspire la o viață mai bună decât a lor. 

Politicienii se bulucesc pe rețelele sociale cu gânduri pentru orice prilej neînsemnat însă se feresc să dea mesaje prin care să laude clasa muncitoare din România, uitând cât de importanți sunt muncitorii din fabrici, de pe șantiere și din agricultură. 1 mai este o zi mai specială decat ne imaginăm.