Dragoș Damian, Terapia Cluj: Am devenit o ţară de leneşi cărora nu le place să muncească fizic şi care aşteaptă pomeni de la stat şi pensia de la bunici. Sper să nu devenim o ţară care să alunge imigranţii asiatici care vin să muncească în locul nostru

আমরা অলসদের একটি দেশে পরিণত হয়েছি যাদের কাজ করতে ভাল লাগে না এবং যারা রাষ্ট্র থেকে উপহার এবং দাদাদের পেনশন পাওয়ার জন্য অপেক্ষা করছে। আমি আশা করি না যে আমরা বোকাদের একটি দেশে পরিণত হব এবং আমাদের জায়গায় কাজ করতে আসা এশীয় অভিবাসীদের তাড়িয়ে দেব।

Așa arată titlul tradus prin Google translate în limba bengali. Bengali, cu endonimul bangla, este limba oficială în Bangladesh, țara din care vine curierul bătut acum câteva zile în București. Bangladesh este țara de unde migrează cei mai multi muncitori asiatici care vin să lucreze în România.

Ne consolăm generalizând că toate țările din Uniunea Europeană au deficit mare de forță de muncă. Nu este chiar așa, la noi deficitul mare de forță de muncă este amplificat de o repulsie profundă față de muncă.

Câteva exemple.

1. Cel mai mare NEET în categoria 16-25 de ani din uniune, pur și simplu nu ies la socoteală cam 1,5 milioane de tineri, nu-i găsim nici la școală, nici nici la muncă.

2. O țară întreagă îl injură pe Ministrul Daniel David ca a avut ”tupeul” să recomande tinerilor să își ia un servici, daca tot nu mai sunt așa multe burse de dat.

3. Sunt pline crâșmele, în miezul zilei, și sălile de jocuri, în miezul nopții, de oamenii în putere care pierd vremea. Strigă disperați fermierii și constructorii că nu găsesc muncitori deși pun pe masă salarii de nerefuzat.

4. Sute și mii de familii stau degeaba, nu muncesc nimic, nici măcar pe lângă casă, văicărindu-se că sunt sărace și așteptând pomană de la stat, un voucher, un cupon, un card de alimente și, desigur, pensia bunicilor. Unii nu au muncit o zi în viața lor, au tot primit pomeni.

5. Și, favoritul meu, îndemnul Decrețeilor către copii și nepoți: ”Lasă puiul mamii, tu să nu muncești atâta, au muncit destul mama și tata și bunicii pe vremea blestematilor de comuniști. Tu stai, avem noi grijă de tine”.

Nimeni nu știe de unde s-a născut si a crescut cultura aversiunii fata de munca, doar avem 5 milioane de români care s-au dus la muncă, nu la distracție, în străinatate. Iar salariile oferite de angajatori nu mai sunt ce erau acum 10 ani, au crescut exponențial.

Și, pentru a arăta că nu suntem doar leneși, ci și tâmpiti, ne apucăm să-i spurcăm pe amărâții din Bangladesh, Pakistan, Nepal, Sri Lanka si India, care vin sa munceasca in locul nostru.

România nu are cum sa mai creasca economic, a scazut dramatic numarul romanilor care muncesc.

S-au prins de asta autoritatile, o dau ca pe una dintre cauzele pentru care economia stagneaza.

S-au prins autorităţile ca avem o problema grava cu iesirea la pensie de Decreteilor.

S-au prins autoritatile ca avem o problema demografica critica, declinul populational arata ca vom fi mai putini de 12 milioane in 2050.

Așadar, alimentat sau nu de curente politice, ne apucăm să batem muncitorii asiatici pe care îi acuzăm ca vor să ne ia locurile de muncă - toată situația este de un absurd patologic, muncitorii asiatici vin în Romania tocmai pentru că noi, românii, nu vrem locurile de muncă.

Și mai aflati un lucru pe care nu vi-l spune nimeni. Muncitorii asiatici cotizează, la fel ca noi toți, la sănătate și pensii. Dacă în cazul cotizației la sanatate beneficiaza, la nevoie, de servicii medicale, în cazul pensiei muncitorii asiatici nu beneficiaza de sumele colectate, nu exista un acord cu țările asiatice pentru transferul banilor de pensie. Astfel încât, banii de pensie care sunt colectați de la muncitorii asiatici, inclusiv de la cei pe care îi agresăm, răman în fondul de pensii pentru noi, cetățenii romani, cei care îi agresăm.

Opinie publicată în Ziarul Financiar