Dragoş Damian, Terapia Cluj: FMI, de ce ne ceri reforme, măsuri de austeritate, ajustări fiscale suplimentare? Ai fost la o inspecţie în teren să vezi ce se întâmplă?

Dragoş Damian, Terapia Cluj: FMI, de ce ne ceri reforme, măsuri de austeritate, ajustări fiscale suplimentare? Ai fost la o inspecţie în teren să vezi ce se întâmplă?

FMI ne spune că trebuie să strângem cureaua, că sistemul de taxe, impozite și contribuțîi este depășit, că trebuie să colectăm mai mulți bani, că avem un deficit îngrijorător.

Păi a ieșit FMI la o inspecție în teren să vadă cum arată și a arătat România în 2023?

Iată.

Coloane nesfârșite de mașini, dubițe și TIR-uri pe șosele, terase și restaurante pline, hoteluri pline, pensiuni pline, părțîi pline, plaje pline, malluri cu înghesuială maximă, magazine de bricolaj unde stai la cozi lungi.

Liste de așteptare la sălile de conferințe din hoteluri pentru evenimentele corporate ale companiilor. Evenimentele de familie, nunți, botezuri, onomastice, cu rezervare 6 luni înainte. Orice entertainer cât de cât cunoscut face minim 10 mii de euro / eveniment.

Concedii, vacanțe și zile libere fără număr, toate destinațiile s-au scumpit, Turcia a fost incredibil de scumpă, românii au fost cu zecile de mii inclusiv în Turcia. Toate avioanele au fost pline, liste de așteptare și la business. Haos și îngrămădeală pe aeroporturi.

Cozi și liste de așteptare la dealer-îi de autovehicole care au asigurate comenzi un an înainte, cozi la magazinele de bunuri de larg consum, înghesuială la gadget-uri și wearable-uri, e-comerțul înflorește și se așteaptă la un an record.

Cozi în benzinării, ați văzut ce cozi sunt din nou în benzinării deși a crescut prețul combustibililor?

Cozi la orice ghișeu pentru plata utilităților și impozitelor.

Cozi la montarea de panouri solare, nici o șansă dacă nu cunoști pe cineva. Firme turcești montează panouri solare chinezești cu muncitori nepalezi.

Imobiliarele duduie. Nu mai spuneți că a căzut piață de imobiliare, în cele cinci-șase orașe universitare mari se tranzacționează mai ceva că în Dubai. La malul marii ar trebui să înceapă construcția de insule pentru blocuri, pe plajă nu mai sunt locuri.

Cozi în hiper sau supermarket-uri și în magazine mari sau mici, în piață, la târgurile de sărbători religioase sau nereligioase, la tarabele cu mici, zacuscă și murături de la târgurile producătorilor locali. Înghesuială și cozi la zilele orașului X sau ale orașului Y.

Nu ne mândrim neapărat cu asta, dar sunt cozi la farmacii și sălile de jocuri. Ne mândrim cu cozile din librării, muzee și de la concerte.

Cozi la bancomate - cash is king, nu-i așa?

Se reașează încet-încet cozile la birourile bancare, IRCC sau ROBOR, cui îi pasă, să se miște banii.

Succes de casă: cozi și suprasubscrierea de acțiuni la Hidroelectrica.

La toate festivaluri verii au fost cozi la bilete, cozi la standurile cu mâncare și răcoritoare din festivaluri; Untold a fost sold-out, probabil e sold out și cel din 2024…

Un iureș și du-te vino la granițe, sute de mii de români intră și ies din țară în fiecare zi.

Cozi și liste de așteptare la agențiile de turism pentru sărbătorile de iarnă, pentru petrecerile de Crăciun și Anul Nou. Imposibil să găsești un hotel liber în luna decembrie pentru petrecerile corporate de sfârșit de an.

Toate acestea în condițiile în care prețurile la absolut orice s-au dublat și triplat. Ați văzut ce scumpiri sunt de la 1 octombrie la cam totul?

Păi la astfel de prosperitate, de mișcare de bani, de explozie de afaceri și consum, care sigur aduc miliarde din taxe, impozite și contribuțîi, Guvernul României spune că avem deficit bugetar iar FMI recomandă austeritate?

Opinie publicată în ZF.ro 

loading...
Comenteaza