Mihai Szeplekan „Asemeni lui Hagi, nu joc în meciuri amicale”

Mihai Szeplekan „Asemeni lui Hagi, nu joc în meciuri amicale”
Convins că ar fi câştigat la vot preşedinţia PNL Cluj, Szeplekan apreciază că e sub nivelul său calitatea de membru într-un Biroul judeţean interimar.

Aşa cum anunţa în urmă cu câteva zile, Mihai Szeplekan (foto) a refuzat mâna întinsă de Horea Uioreanu şi a demisionat din Biroul Politic Teritorial (BPT) interimar al PNL Cluj. El aşteaptă ca preşedintele PNL Crin Antonescu să-şi respecte promisiunea şi să-l facă deputat.

Nominalizat de Horea Uioreanu drept membru al BPT interimar, Mihai Szeplekan a demisionat din funcţie, aşa cum anunţase acum câteva zile, nu înainte de a purta la Bucureşti o discuţie cu câţiva reprezentanţi ai conducerii centrale a partidului. „Într-adevăr, am discutat cu câţiva membrii din conducere - nu vreau să dau nume - şi mi s-a spus că deocamdată nu se mai schimbă nimic nici la municipiu nici la judeţ, dar ambele conduceri vor fi reevaluate după alegerile europarlamentare . Eu le-am transmis că deocamdată fac un pas în lateral şi am promis că voi rămâne alături de partid, că voi munci pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale exact ca şi până acum, voi rămâne acelaşi Mihai Szeplekan. Aşa cum am spus, cred că în locul meu, în Biroul lui Horea Uioreanu e mai nimerit să fie un coleg care a fost alături de el de la început până la sfârşit. Consider că a face parte din acest Birou interimar e ca şi cum Hagi ar fi chemat să joace într-un meci amical cu Lituania. Prefer să-l las pe Mitea să joace acest meci amical. Dacă s-ar fi ţinut alegerile le-aş fi câştigat. Pentru mine, acest Birou interimar e un simplu joc amical", a declarat Szeplekan.

Preşedintele interimar al PNL Cluj, şeful judeţului, Horea Uioreanu, spune că se va descurca la conducerea organizaţiei şi fără Szeplekan. „Demisia este un act unilateral şi personal şi nu se comentează. Dacă domnul Szeplekan apreciază alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale drept meciuri amicale, e problema dânsului, eu nu le consider aşa. Cât priveşte locul rămas liber, voi discuta cu colegii mei, eu mi-aş dori un primar, dar ei îl vor alege şi mergem înainte", a comentat Uioreanu.

Szeplekan dă, totuşi, de înţeles că, după alegerile europene ar putea emite din nou pretenţii la o funcţie de conducere. „Voi rămâne un simplu membru de partid, neimplicat în conducere cel puţin până după europarlamentare. Dacă se vor organiza alegeri la judeţ (şi numai la judeţ) voi candida, sau, dacă îmi va cere conducerea centrală să preiau interimar organizaţia judeţeană sau municipală, voi accepta, dar, repet, numai dacă mi-o va cere conducerea centrală a partidului. Aşa cum am mai spus, nu vreau să-i iau locul lui Neluţu Petran (preşedintele PNL Cluj-Napoca Ioan Petran - n.red.) ci, din contră, îi reamintesc că am fost unul dintre cei care l-au susţinut în martie să fie ales. Dacă voiam acea funcţie, candidam atunci", a specificat Szeplekan.

El susţine că, în acest moment aşteaptă ca preşedintele PNL Crin Antonescu să-şi respecte promisiunea pe care i-a făcut-o înaintea alegerilor parlamentare de anul trecut. Reamintim că Szeplekan fusese votat de Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Cluj drept candidat pentru Camera Deputaţilor în cel mai sigur colegiu liberal, colegiul 5. Numai că acolo şi-a paraşutat Crin Antonescu fostul coleg de facultate, pe Radu Zlati. Potrivit lui Szeplekan, în schimbul renunţării la candidatură şi a susţinerii campaniei lui Zlati, Antonescu i-ar fi promis că-i va oferi posibilitatea să candideze în alegeri parţiale, în primul colegiu sigur care se va elibera. În acest moment există mai multe asemenea colegii, momentul organizării alegerilor parţiale devenind un nou motiv de dispută între Crin Antonescu şi Victor Ponta. „Aştept, după cum mi-a promis domnul Crin Antonescu, un colegiu de deputat. Eu cred în Crin Antonescu, e preşedintele meu, preşedintele PNL şi aştept nominalizarea pentru un colegiu", a afirmat Szeplekan.

 

Comenteaza