UE, tot mai dispusă să aprobe aderarea statelor balcanice la blocul comunitar
"Există mai multă disponibilitate printre statele membre (UE) de aproba o extindere (faţă de anul trecut)", a declarat Johannes Hahn, într-un interviu pentru o publicaţie din Austria, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Albania, Macedonia, Muntenegru şi Serbia sunt oficial ţări candidate pentru aderarea la UE, în timp ce Bosnia şi Kosovo caută să obţină acelaşi statut. Uniunea Europeană consideră că regiunea balcanică este importantă în rezolvarea problemei imigranţilor şi combaterea ameninţărilor de securitate reprezentate de Rusia şi organizaţiile islamiste radicale.
Statele membre au ajuns la concluzia că "pacea ar putea fi obţinută în Balcani, iar perspectiva aderării acestora la UE este vitală", a menţionat Johannes Hahn, adăugând că "un membru nu este povară, ci o îmbogăţire".
Comisarul european a mai declarat că nu susţine ideea Europei vitezelor multiple deoarece ar crea o discrepanţă prea mare între state şi consideră că efortul trebuie concentrat pe încurajarea statelor slabe de recupera diferenţa faţă de restul Uniunii Europeane.