Alianţa din jurul PDL se naşte cu scandaluri şi traseişti

Alianţa din jurul PDL se naşte cu scandaluri şi traseişti
Cooptarea în conducerea noului partid al lui Mihai Răzvan Ungureanu a unor oameni proveniţi din mai toate partidele a generat un nou conflict în interiorul ARD.

Ales preşedinte al Partidului Forţa Civică (PFC), fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu şi-a ales drept principali colaboratori în structura de conducere a partidului traseişti politici proveniţi din PDL, PSD, PNL, PRM şi PC. Acest lucru a provocat o nouă ieşire contestatară din partea preşedintelui Partidului Noua Republică (PNR) Mihai Neamţu. Inclusiv prim-vicepreşedintele PDL, Cristian Preda, şi-a manifestat nemulţumirea.

Ştefan Pirpiliu (ex-PDL), secretar general, Dănuţ Liga (ex-PDL, ex-PC, ex-PRM), vicepreşedinte, Ion Bazac (fost ministru PSD), vicepreşedinte, Marian Săniuţă (fost ministrul PSD), vicepreşedinte, Adrian Semcu (fost preşedinte PNL Prahova), vicepreşedinte şi Dan Cristian Popescu (fost preşedinte PNL sector 2), vicepreşedinte, sunt oamenii alături de care MRU vrea să reformeze şi să reîmprospăteze dreapta din România. Numai că promovarea unor traseişti politici nu pare a fi digerată de colegii din viitoarea alianţă electorală, Alianţa România Dreaptă (ARD).

„Noua Republică a combătut mereu traseismul doctrinar (...) Dreapta are un electorat informat, exigent şi inteligent. Cum vei putea explica faptul că ieri erai la PSD (eventual ministru) sau PRM, iar acum vrei să reformezi dreapta?", a reacţionat şeful PNR Mihail Neamţu, citat de realitatea.net. Amintim că Neamţu nu este la prima ieşire conflictuală la adresa viitorilor parteneri politici. Nu cu multe zile în urmă, el îi cerea Elenei Udrea să se renunţe la prim-planul politic. „Politicienii compromişi trebuie să se retragă. Un pas în spate începe cu tăcerea voluntară. Iar pentru ca d-na Udrea să nu aibă dificultăţi în interpretarea acestui enunţ simplu, precizăm că ne referim şi la dânsa", spunea Neamţu.

Nici PDL n-a rămas insensibil la calitatea personajelor promovate de Mihai Răzvan Ungureanu în propriul partid. „Eu cred că a trecut vremea în care improvizam sau ne furam singuri căciula cum se spune, şi consider că, atât timp cât vorbim despre înnoire politică, trebuie să venim cu nişte figuri noi, atâta vreme cât condamnăm traseismul politic şi considerăm că e o vină gravă a clasei politice (...) Nu cred că în acest moment avem dreptul să trişăm, pentru că am trişat în trecut, am trişat când eram la guvernare cu PDL. Vă amintiţi că de multe ori am fost în situaţia să tragem de mânecă pe cei care nu aveau costumul bine potrivit şi cred că nu trebuie să uităm aceste episoade. Este la fel de grav să trişezi când eşti în opoziţie ca şi atunci când eşti la guvernare (...) Publicul vrea, şi eu cred că pe bună dreptate, să nu vadă figuri care s-au plimbat prin şapte partide în doi ani", a comentat prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda, co-fondator, alături de Ungureanu, a Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, platforma pe care s-a născut PFC.

Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a fost ceva mai precaut în declaraţii, dar a sugerat că n-ar fi rău ca partenerii de coaliţie ai democrat-liberalilor să vină cu figuri noi, nu uzate. „Nu comentez ce se întâmplă în alte partide care activează pe scena politică, dar în alianţa pe care o vom încheia ne aşteptăm ca partenerii noştri să respecte minima nevoie de primenire a clasei politice", a afirmat Buda. Referitor la conflictele publice dintre viitorii parteneri politici, Buda a preferat o abordare filozofală. „Construcţiile solide nu se fac foarte uşor", a decretat Buda.

Vicepreşedintele Fundaţiei Creştin-Democrate, Adrian Papahagi, nu a îmbrăţişat promovarea traseiştilor politici în PFC. „Traseismul este o boală generalizată a politicii româneşti. Nu există partid mare sau mic fără traseiştii săi. Eu unul cred că o forţă nouă ar trebui să plece la drum cu oameni politici proaspeţi, fiindcă e datoria noastră se redăm speranţa oamenilor că se poate face politică decent, cu oameni curaţi. E motivul pentru care am decis să intru în politică: fiindcă mă încăpăţânez să cred că se poate şi altfel, că România are viitor, că putem depăşi tranziţia şi practicile ei mafiote", a spus Papahagi.

„Fricţiunile sunt normale în orice alianţă, chiar şi după ce partenerii s-au obişnuit unii cu alţii. Ele există, de altfel, şi la USL. Cum nu mai sunt comentator, ci actor politic, prefer să nu comentez declaraţiile altora, ci să vă spun cum văd eu lucrurile. ARD este alternativa la USL, alianţa socialistă cu care consider că ne-am ars în ultimele luni. Va trebui să explicăm oamenilor atuurile dreptei şi în primul rând responsabilitatea. Când plagiezi, când faci declaraţii de politică externă catastrofale, când timp de patru luni nu ai un program de guvernare, când generezi o criză politică, trebuie să îţi asumi acest dezastru. Sunt convins că românii vor taxa derapajele USL", a afirmat Papahagi.

Traseiştii USL

Nici în tabăra adversă n-au lipsit traseiştii ale căror cooptări au avut contestatarii lor. Liberalii au traversat recent două astfel de episoade. Primul a fost în primăvară, când fostul ministru PDL Sorina Plăcintă a primit legitimaţie de liberal. Cel mai vehement adversar al acestei cooptări a fost Ludovic Orban. Chiar şi liderul PNL, Crin Antonescu, a calificat această racolare drept o „soluţie imorală mică", impusă de necesitatea asigurării majorităţii parlamentare. Deşi nu aduce nici un vot în parlament, zilele acestea a parcurs acelaşi traseu, de la PDL la PNL fiul controversatului Silviu Prigoană, Honorius. De această dată, înregimentarea sa în rândul liberalilor a fost ironizată de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care felicita organizaţia de femei a partidului, că n-a cooptat-o, la rândul său, pe „doamna Bahmuţeanu", fosta mamă vitregă a lui Prigoană junior. Cât despre social-democraţi, ei par gata să deschidă uşile unui grup masiv de traseişti, „trădătorii" din UNPR, cu care deja au semnat un protocol de aliere politică, aducându-i în interiorul USL.

 

 

Comenteaza