Europarlamentarul clujean Vasile Dîncu, despre aderarea la Schengen: „România nu dorește un cadou, vrem ceea ce suntem îndreptățiți să obținem” . Ce spune despre candidatul „meteorit", Georgescu
- Scris de Anca Colibasanu
- azi, 12:39
- Politica
- Ascultă știrea
Liderul PSD Cluj, europarlamentarul Vasile Dîncu, atrage atenția că, în contextul actual, accesul deplin al țării noastre la spațiul Schengen este o necesitate urgentă pentru întărirea unității și securității Uniunii Europene. Social democratul clujean atrage atenția și asupra a ceea ce promovează candidatul „meteorit” Călin Georgescu.
„Aderarea la Spațiul Schengen este o obligație a întregii comunități europene față de România. În contextul actual, accesul deplin la spațiul Schengen este o necesitate urgentă pentru întărirea unității și securității Uniunii Europene.
Atât România, cât și Bulgaria îndeplinesc, de 20 de ani, toate criteriile tehnice necesare aderării. Ridicarea controalelor de la frontierele terestre ale celor două țări ar facilita mobilitatea cetățenilor, ar stimula comerțul și ar consolida cooperarea economică între statele membre.
Aderarea României la spațiul Schengen ar fi un semnal puternic al solidarității europene și ar confirma că respectarea criteriilor și angajamentelor asumate pentru a conduce la o integrare deplină a țării noastre.
România nu dorește un cadou; noi vrem ceea ce suntem obligați să avem și, mai mult, suntem îndreptățiți să obținem.
Am avertizat de la tribuna Parlamentului European, unde am vorbit și astăzi (marți – n.red) că această nedreptate făcută României ne va afecta și electoral și, pe lângă aceasta, va afecta și încrederea cetățenilor noștri în proiectul european.
Călin Georgescu, candidatul meteorit care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale în România, spune despre Schengen: “Este o onoare că nu am intrat în Schengen. (…) Noi nu avem nevoie de covrigul lor“ și tot el asociază Europa cu ideea unei “temnițe”.
De 35 de ani, de când și-au recâștigat libertatea, românii au avut o opțiune clară și fără echivoc: Europa, iar din 2007, România a demonstrat că este o țară pe care Uniunea Europeană se poate baza.
În 12 decembrie, Uniunea Europeană trebuie să acționeze în mod just și decisiv pentru o Europă mai unită, mai sigură și mai puternică”, spune europarlamentarul clujean.