Mircea Abrudean, după anunţul moţiunii de cenzură comune PSD-AUR: „Cine dă jos un guvern, trebuie să propună şi soluţia”

Mircea Abrudean, după anunţul moţiunii de cenzură comune PSD-AUR: „Cine dă jos un guvern, trebuie să propună şi soluţia”
| Foto: Facebook.com/Mircea Abrudean

Clujeanul Mircea Abrudean, președintele Senatului, a declarat că anunţul PSD şi AUR reprezintă ”un demers de validare a unei colaborări puse la punct de ceva timp”. 

”Astăzi, prin acest anunţ, practic această colaborare PSD-AUR se formalizează. Vom vedea paşii următori, de depunere a moţiunii pentru care se strâng semnături, acum. Împreună, aritmetica parlamentară evident îi avantajează”, a spus Mircea Abrudean, potrivit news.ro.
 
Liberalul a menţionat că, dacă această colaborare reuşeşte şi demersul este de succes, respectiv moţiunea de cenzură trece, ar trebui să continue prin propunerea unei soluţii de guvernare. 
 
”Regula democratică e clară, cine dă jos un guvern, trebuie să propună şi soluţia. Aşteptăm soluţia din partea PSD-ului”, a menţionat Abrudean. 
 
Preşedintele Senatului a fost întrebat dacă PNL e pregătit să intre în opoziţie. 
 
”PNL a votat de două ori acest lucru. Dacă PSD depune moţiunea de cenzură şi votează moţiunea împotriva propriului guvern, mă rog, din care au făcut parte, PNL nu va mai colabora cu PSD. Au fost două voturi în acest sens. Eu am pretenţia de la Partidul Naţional Liberal că este un partid serios şi cred că va rămâne un partid serios, deci, nu va mai face parte PNL din această coaliţie” a precizat Mircea Abrudean. 
 
Despre un vot din partea PNL pentru un guvern PSD-AUR, Mircea Abrudean a arătat că nu e cazul să voteze PNL, pentru că au voturi suficiente să susţină un astfel de guvern.
 
”Sigur, se mai pune şi problema nominalizării unui premier din partea acestei majorităţi. Preşedintele înţeleg că a fost destul de clar în declaraţii că nu va propune un premier susţinut de o majoritate formată şi din AUR. Vom vedea ce se întâmplă în continuare, dar din perspectiva PNL, repet, am avut două voturi în acest sens, categorice. Eu cred că suntem un partid serios”, a menţionat Mircea Abrudean.
 
Preşedintele Senatului a mai afirmat, despre posibilitatea ca unii parlmentari PNL să voteze moţiunea de cenzură, că are pretenţia de la PNL că este un partid serios şi crede că îşi va respecta deciziile luate în unanimitate.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .