PDL şi-a depus listele de consilieri locali şi judeţeni; media de vârstă e 37 de ani. Descarcă lista

PDL şi-a depus listele de consilieri locali şi judeţeni; media de vârstă e 37 de ani. Descarcă lista
Partidul Democrat Liberal Cluj şi-a depus astăzi listele de consilieri locali şi judeţeni la Birourile Electorale de Circumscripţie Municipal Cluj-Napoca respectiv judeţean Cluj.

Atât la Consiliul Local al Municipiul Cluj-Napaca cât şi la Consiliul Judeţean Cluj, pe listele de consilieri se regăsesc candidaţii din toate domeniile de activitate şi din toate categoriile sociale. Au vârste cuprinse între 23 şi 66 de ani, iar media de vârstă, la ambele instituţii, este de 37 de ani. Un număr de 15 femei se află pe cele două liste.

"Suntem convinşi de faptul că fiecare cetăţean al judeţului Cluj este reprezentat în forurile decizionale ale celor două instituţii de membri ai PDL Cluj cu o bună reputaţie profesională şi morală în societatea clujeană. Cu ocazia alegerilor, respectiv în data de 10 iunie 2012 votul de încredere al clujenilor dat echipei PDL Cluj ne va onora, dar în egală măsură ne va responsabiliza pe fiecare în parte pentru a depune toate eforturile necesare continuării proiectelor de dezvoltare şi modernizare a comuniţăţii clujene în vederea creşterii standardului de viaţă a locuitorilor judeţului Cluj", arată PDL Cluj într-un comunicat de presă.

"Este o echipă omogenă şi reprezentativă, care are experienţă în diverse domenii de activitate şi care va putea oferi soluţii şi proiecte viabile pentru clujeni. Prezenţa multor tineri pe listele noastre marchează o
revigorare a ofertei partidului. Sunt candidati care au demonstrat în tot ceea ce au făcut că merită încrederea de a decide pentru viitorul clujenilor. Am convingerea că echipa propusă de noi pentru Cluj este una care va şti ce are de făcut pentru comunitate", spune şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, într-un alt comunicat de presă.

Comenteaza