"Şova să-şi ceară scuze public românilor pentru dezastrul lăsat la Transporturi"

Preşedintele PDL Cluj îi cere lui Şova să le ceară scuze în mod public românilor pentru dezastrul lăsat în urmă la Ministerul Trasporturilor.

"După ce până în luna aprilie, Dan Şova a coordonat fără succes activitatea Ministerului Marilor Proiecte acum, după coordonarea tot fără succes a unui alt minister extrem de important, şi anume cel al Transporturilor, domnul Şova a înţeles că este depăşit de situaţie şi că este mai înţelept să îşi dea demisia. Acest gest nu semnifică altceva decât recunoaşterea tacită a incompetenţei sale în calitatea de ministru. Doar că eşecurile vizibile din mandatul domnului Şova, precum autostrada Transilvania, autostrada Comarnic-Braşov, autostrada Nădlac-Sibiu, a numeroaselor proiecte de infrastructură aflate în mari întârzieri de execuţie dar şi absobţia scăzută a fondurilor europene în infrastructură îl obligă pe Dan Şova ca pe lângă demisie să le ceară scuze public românilor pentru gestionarea lamentabilă a acestui minister", a punctat preşedintele PDL Cluj şi europarlamentarul Daniel Buda. 

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, ar putea demisiona, locul său urmând să fie luat de Ioan Rus.

În mandatul de patru luni la Transporturi, Dan Şova nu a reuşit să găsească contractul cu Bechtel sau să semneze Comarnic-Braşov, dar a promis 2.400 km de autostradă până în 2020. Mulţi manageri privaţi au rămas pe drumuri, iar DNA a primit suficiente plângeri pentru a monitoriza atent ministerul.

Comenteaza