Promotor al economiei circulare, EGGER a reciclat peste 767.000 de tone de deșeuri lemnoase în ultimii 11 ani
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Noi 2024, 11:37
- Promo
- Ascultă știrea

EGGER, furnizor de servicii complete pentru mobilier și amenajări interioare, construcții și pardoseli pe bază de lemn, este cel mai mare colector și reciclator de deșeuri din lemn din România.
În calitate de membru al Coaliției pentru Economie Circulară, compania urmărește să reducă presiunea asupra resurselor naturale, înlocuind tot mai mult lemnul proaspăt cu materiale reciclate.
În ultimii 11 ani, EGGER a reușit să recicleze peste 767.000 de tone de deșeuri din lemn, o realizare susținută de rețeaua de cinci centre Timberpak din Brașov, Arad, Cluj-Napoca și lâgă București (Chitila și Cernica).
Investind peste 20 de milioane de euro în modernizarea capacităților de reciclare, EGGER colectează, depozitează și toacă deșeurile din lemn în centrele de colectare, după care le transportă la instalația de reciclare de pe platforma EGGER de la Rădăuți, județul Suceava. Capacitatea anuală de prelucrare a instalației de reciclare este de 150.000 tone de material lemnos.
În 2023, EGGER a realizat o pondere de 20% lemn reciclat în compoziția plăcilor de PAL, având ca obiectiv atingerea unei cote de 25% până în 2025.
Materialele reciclate provin din surse variate, inclusiv mobilier vechi, paleți deteriorați, deșeuri de plăci aglomerate din lemn, ambalaje, deșeuri din construcții și demolări, precum și din sectorul municipal sau biomasă.
Lansată în 2013, rețeaua Timberpak a fost prima instalație din România dedicată reciclării deșeurilor din lemn prin reintegrarea acestora în producția de PAL.
De-a lungul anilor, EGGER a consolidat parteneriate solide cu companii din sectoare variate precum retail, auto, bricolaj, industria băuturilor și a bunurilor de larg consum, asigurând un flux constant de materiale lemnoase reciclabile.
În plus, EGGER oferă servicii complete de gestionare a deșeurilor de lemn, inclusiv consiliere, furnizarea de containere pentru colectare și transportul acestora la cel mai apropiat centru Timberpak, utilizând propria flotă de vehicule. EGGER garantează preluarea de material pe întreg parcursul anului.
Compania EGGER colaborează exclusiv cu companii autorizate pentru colectarea și comercializarea deșeurilor de lemn, asigurând astfel că materialele reciclate sunt conforme cu standardele de calitate necesare pentru a fi utilizate în producția de PAL. EGGER se afirmă ca partener strategic pentru reciclarea lemnului uzat, operând eficient într-o rază de până la 75 km în jurul celor cinci centre de colectare din Brașov, Arad, București și Cluj-Napoca.
Dacă reciclarea materialelor din lemn nu mai este posibilă din motive de calitate, acestea sunt utilizate pentru a produce căldură și electricitate verde în propria centrală pe biomasă. Peste jumătate din necesarul energetic al platformei EGGER din Rădăuți este acoperit din surse regenerabile produse local.
Instrucțiunile cu privire la criteriile de acceptare a lemnului pentru reciclare garantează că doar deșeurile de lemn nepericuloase și adecvate ajung în instalațiile de producție. Odată ajuns la fabrică, materialul este inspectat suplimentar.
EGGER este motivată de angajamentul față de lemn, o resursă valoroasă și unică, și de utilizarea sa sustenabilă, un principiu care ghidează zilnic activitatea companiei și a celor peste 850 de angajați din România. În calitate de lider pe piața producătorilor de materiale pe bază de lemn, EGGER își asumă responsabilitatea față de mediu și societate, operând cu transparență.
Compania produce și comercializează produse sustenabile, garantând că acestea sunt sigure pentru sănătate și durabile în timp. EGGER își proiectează procesele de producție într-un mod eficient și sustenabil, utilizând circuite închise și conservând resursele naturale.
În paralel, EGGER investește constant în tehnologie de ultimă generație, asigurându-se că fabrica și procesele de lucru rămân la cele mai înalte standarde de eficiență și inovație.