400.000 de tratamente în doi ani la Recuperare

400.000 de tratamente în doi ani la Recuperare
Pacienţii cu afecţiuni cardiologice şi neurologice din Transilvania au beneficiat de aproape o jumătate de milion de tratamente moderne, în Spitalul de Recuperare din 2011 până în prezent. Ambulatoriul instituţiei medicale a fost primul de acest gen din ţară, reabilitat prin POR. Ce facilităţi pregăteşte Ministerul Dezvoltării pentru beneficiari, pentru a ajunge la 70% absorbţie în 2015.

Aproape o jumătate de milion de tratamente efectuate în doi ani după reabilitarea Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca, prin Programul Operaţional Regional (POR). Instituţia medicală destinată recuperării pacienţilor a fost prima din ţară care a beneficiat de modernizări prin fonduri europene. Valoarea proiectului a fost de aproape 6 milioane de lei şi a fost finalizată în 2011.

"După doi ani avem rezultate vizibile. Graţie proiectului, sălile de tratament au fost dotate cu aparatură medicală performantă, băi galvanice, sauna lambrisată, bazin treflă, masă cu hidromasaj, sauna lambrisată, bazin treflă, masă cu hidromasaj. În medie, pe an am avut 180.000 de proceduri şi tratamente efectuate", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, managerul de proiect, Consuela Galea.

Iniţial existau 27 de săli de tratament care au fost recompartimentate în 41 de săli de tratament.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei medicale, după modernizare, a crescut numărul de tratamente în ambulatoriu cu 250 %, de la 125 tratamente într-o zi la 314.

"A fost prima reabilitare după darea în folosinţă a spitalului, acum 35 de ani. Am refăcut baza de tratament. Acum avem băi galvanice, împachetări cu parafină. În Cluj nu mai există un spital la fel de complex, intervenim pe 5 specializări: cardiologie, neurologie, balneologie - reumatologie, chirurgie plastică, ortopedică şi traumatologie. La noi se recuperează pacienţii cu atac cerebral şi intervenim printr-un tratament complex: hidroterapie, electroterapie şi kinetoterapie", a arătat directorul medical al Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca, Bodisz Gyorgy.

În ambulatoriul Spitalului de Recuperare se efectuează, în fiecare zi, 150 de proceduri şi 180 de tratamente în corpul de clădire destinat hidroterapiei. În judeţul Cluj, prin POR este reabilitat şi Spitalul Municipal din Dej. Valoarea proiectului este de 2,1 milioane de lei.

La nivel naţional, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pregăteşte o aplicaţie specială, dar şi o serie de ghiduri informative menite să faciliteze informaţiile spre potenţialii beneficiari. Până în 2015, absorbţia fondurilor europene ar trebui să fie de 70%.

"Va exista o aplicaţie specială pentru beneficiari, dar şi un ghid care va interpreta Ordonanţa 34 (privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii - n.r.). La ora actuală am ajuns la o absorbţie de 30% pe POR. Există premise să ajungem la 40%. E un cvasisucces al POR, iar rata de absorbţie va trebui să ajungă la 70% în doi ani", a explicat ieri, în cadrul Formului Comunicatorilor Regio, şeful Autorităţii de Management pentru POR, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Cătălin Surdeanu.

Comenteaza