A apărut o nouă tulpină de COVID. Ce simptome dă NB.1.8.1

A apărut o nouă tulpină de COVID. Ce simptome dă NB.1.8.1

Organizația Mondială a Sănătății a desemnat NB.1.8.1 drept „varianta aflată în monitorizare”, datorită răspândirii sale globale în creștere și a unor caracteristici notabile care ar putea să o diferențieze de variantele anterioare.

La mai bine de cinci ani de când Covid a fost declarat inițial pandemie, încă ne confruntăm cu valuri regulate de infecții. O nouă mutație a SARS-Cov-2 face acum turul lumii. Este vorba despre varianta NB.1.8.1. Apariția acesteia a ofost deja semnalată de OMS, care a anunțat că o monitorizează.

Cea mai mare răspândire a fost identificată, în acest moment, în Australia, unde a început sezonul rece, însă NB.1.8.1 este, de asemenea, în creștere, și în alte regiuni ale globului. Conform The Guardian, până la sfârșitul lunii aprilie 2025, acesta reprezenta aproximativ 10,7% din totalul secvențelor la nivel internațional - față de doar 2,5% cu patru săptămâni înainte. Deși numărul absolut de cazuri secvențiate era încă modest, această tendință ascendentă constantă a determinat o monitorizare mai atentă de către agențiile internaționale de sănătate publică. NB.1.8.1 s-a răspândit în special în Asia – la sfârșitul lunii aprilie era varianta dominantă în Hong Kong și China.

Care sunt simptomele?

Conform OMS, NB.1.8.1 a fost detectată pentru prima dată din probe colectate în ianuarie 2025. Noua tulpină este o sublinie a variantei Omicron.

Dovezile de până acum sugerează că NB.1.8.1 s-ar putea răspândi mai ușor și ar putea evita parțial imunitatea cauzată de infecțiile sau vaccinările anterioare. Acești factori ar putea explica creșterea numărului de date privind secvențierea.

Totodată, este important de menționat că OMS nu a observat încă nicio dovadă că ar provoca o boală mai severă în comparație cu alte variante.

Rapoartele sugerează că simptomele NB.1.8.1 cele mai frecvente includ dureri în gât, oboseală, febră, tuse ușoară, dureri musculare și congestie nazală. În unele cazuri, pot apărea și simptome gastrointestinale.

 

Comenteaza