Vrei o inimă sănătoasă? Câte trepte ar trebui să urci zilnic

Vrei o inimă sănătoasă? Câte trepte ar trebui să urci zilnic
| Foto: https://www.123rf.com/

Urcatul scărilor este o metodă simplă și eficientă de a ne reduce riscul de boli cardiovasculare, potrivit unui studiu. Află câte trepte se recomandă să urci pe parcursul unei zile pentru a te bucura de o inimă sănătoasă.

Un exercițiu accesibil, care nu necesită echipament sportiv sau mers la sală și care este complet gratuit poate îmbunătăți semnificativ sănătatea inimii. Un grup de cercetători ai Universității Tulane a constatat că urcatul scărilor este o modalitate eficientă de a preveni bolile cardiovasculare. Studiul lor, publicat în revista medicală Atherosclerosis, a inclus peste 450.000 de participanți adulți din Marea Britanie care au fost monitorizați pe o perioadă de 12,5 ani, transmite medicool.ro.

Câte trepte ar trebui să urci zilnic

Este suficient să urci cel puțin 5 rânduri de scări pe zi – echivalentul a 50 de trepte sau 50 de pași – pentru a-ți reduce cu 20% riscul de boală cardiovasculară, susține studiul american. Boala cardiovasculară aterosclerotică, alături de boala coronariană și accidentul vascular cerebral, sunt principalele cauze de deces la nivel mondial.

Cu cât numărul de scări urcate zilnic este mai mare, cu atât cresc beneficiile pentru sănătatea inimii. Pe de altă parte, cercetătorii au constatat că participanții care au renunțat la obiceiul de a urca pe scări în timpul studiului și-au crescut cu 32% riscul de boală cardiovasculară, în comparație cu cei care au raportat că nu urcau niciodată pe scări.

Cum susține urcatul scărilor sănătatea cardiovasculară

Această activitate fizică este o formă de antrenament cardio, deoarece stimulează funcționarea inimii și a sistemului circulator. Exercițiile cardio au mai multe beneficii pentru inimă, cum ar fi:
- cresc fluxul de sânge și contribuie astfel la îmbunătățirea circulației sangvine;
- cresc capacitatea cardiopulmonară;
- cresc rezistența inimii;
- ajută la menținerea unei tensiuni arteriale sănătoase sau la reducerea acesteia;
- contribuie la creșterea nivelului de colesterol HDL (colesterolul „bun”) și la reducerea nivelului de colesterol LDL (colesterolul „rău”);
- sunt eficiente în arderea caloriilor și previn creșterea în greutate, care poate afecta sănătatea inimii.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

loading...
Comenteaza