Creierul ar putea dezvălui ce se întâmplă cu sufletul după moarte

Creierul ar putea dezvălui ce se întâmplă cu sufletul după moarte

Noi descoperi alimentează dezbaterea despre existenţa conştiinţei după moarte.

Oamenii de ştiinţă analizează legătura dintre undele gamma şi experienţele de moarte iminentă.

Studii recente sugerează că activitatea cerebrală din momentul morţii ar putea indica plecarea sufletului din corp, scrie Indy100. 
 
Dr. Stuart Hameroff, anestezist şi profesor la Universitatea din Arizona, a vorbit despre descoperiri care arată un vârf brusc de activitate cerebrală, chiar şi în absenţa pulsului sau a tensiunii arteriale. Acest fenomen ar putea fi legat de experienţele din apropierea morţii sau, posibil, de plecarea sufletului din corp, scrie Mediafax.
 
Un studiu intitulat Este posibil ca procesul morţii să activeze creierul uman? a analizat înregistrările EEG a patru pacienţi muribunzi şi a descoperit o creştere a undelor gamma la doi dintre ei. 
 
Activitatea gamma este asociată de obicei cu funcţii cognitive superioare, precum memoria, percepţia şi procesarea informaţiilor. Cercetătorii consideră că acest lucru sugerează că creierul rămâne activ chiar şi în ultimele momente de viaţă.
 
Deşi aceste descoperiri alimentează speculaţiile despre ce se întâmplă după moarte, opiniile rămân împărţite. Unii cred că conştiinţa continuă să existe dincolo de corp, în timp ce alţii susţin că moartea este pur şi simplu sfârşitul.

Comenteaza