Pacienţii cu arsuri vor avea acces la servicii de consiliere psihologică, psihoterapie și fizioterapie

Pacienţii cu arsuri vor avea acces la servicii de consiliere psihologică, psihoterapie și fizioterapie

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că iniţiază procesul prin care pacienţii cu arsuri vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică şi psihoterapie şi vor avea acces la fizioterapie, conform unui plan recomandat de medicul de medicină fizică şi de reabilitare.

„Avem datoria față de pacienți să facem tot ce ține de noi pentru a îmbunătăți continuu calitatea serviciilor pe care aceștia le accesează", mai transmite CNAS.

În acest sens a fost pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care completează HG pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate

„Avem două propuneri iniţiale care vor ajuta concret pacienţii cu arsuri. Suntem conştienţi că aceste două servicii suplimentare nu rezolvă toate problemele pacienţilor cu arsuri. Nici pe departe. Dar astfel de servicii medicale sunt lucruri concrete şi utile care fac bine pacienţilor cu arsuri şi de care aceştia vor putea beneficia în perioada imediat următoare. Am avut deja o primă întâlnire cu organizaţiile de pacienţi, acest dialog va fi unul permanent. Am discutat şi cu medici care tratează pacienţii cu arsuri şi cu profesioniştii din sănătate care se ocupă de acest subiect.

De altfel, solicităm propuneri de la toţi factorii interesaţi, în acest proces consultativ prin care ne dorim în perioada următoare să identificăm împreună tot ce poate face CNAS în plus pentru pacienţii din România. Rămânem în contact cu asociaţiile de pacienţi. Mulţumesc Ministerului Sănătăţii pentru deschidere şi sprijin", precizează preşedintele CNAS Andrei Baciu.

Comenteaza