Sănătatea fierbe: Sindicatele amenință cu proteste dacă Guvernul taie veniturile personalului medical
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:47
- Sănătate
- Ascultă știrea
Sindicaliştii din Sănătate cer ca spitalele publice să fie exceptate de la reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale.
„În sănătate, o astfel de abordare înseamnă, inevitabil, fie diminuarea veniturilor reale (prin afectarea drepturilor salariale care compensează condiţiile de muncă şi continuitatea activităţii), fie reducerea personalului – cu efect direct asupra capacităţii de asigurare a continuităţii asistenţei medicale şi a siguranţei pacienţilor”, precizează reprezentanții Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România într-un comunicat de presă.
Federația anunță un program de acțiuni sindicale și avertizează că este pregătită să declanșeze proteste și chiar grevă generală, dacă Guvernul va include angajații din sănătate în măsurile de reducere a cheltuielilor salariale.
Reprezentanții FSSR atrag atenția că, deși discursul oficial susține că salariile de bază nu vor fi afectate, reducerea „anvelopei salariale” se poate traduce, în sănătate, fie prin diminuarea sporurilor și a altor drepturi salariale, fie prin reduceri de personal. Ambele variante ar avea efecte directe asupra funcționării spitalelor și asupra siguranței pacienților.
„În sănătate, o astfel de abordare înseamnă inevitabil fie scăderea veniturilor reale ale angajaților, fie reducerea personalului, într-un sistem care funcționează deja cu deficit cronic, suprasolicitare și epuizare profesională”, avertizează federația.
Întâi discuții. Apoi proteste
Potrivit comunicatului, programul de acțiuni începe chiar din această săptămână, prin întâlniri ale sindicatelor afiliate FSSR cu parlamentarii din teritoriu. Aceste discuții au rolul de a prefigura eventuale proteste și urmăresc obținerea unor intervenții legislative urgente pentru exceptarea explicită a spitalelor publice de la reducerea de 10% a cheltuielilor salariale, precum și angajamente publice ferme pentru protejarea veniturilor personalului medical.
„Resursa umană din sănătate nu poate fi tratată ca variabilă de ajustare bugetară”
Totodată, Consiliul de Coordonare al FSSR a stabilit o serie de solicitări esențiale adresate decidenților politici. Printre acestea se numără exceptarea tuturor unităților sanitare publice de la orice formă de reducere a cheltuielilor de personal, garantarea juridică a menținerii drepturilor salariale, respectarea dialogului social real și identificarea unor soluții de eficientizare care să vizeze risipa, managementul defectuos și contractele ineficiente, nu veniturile angajaților.
„Orice program de eficientizare în sănătate trebuie să vizeze sursele reale de pierderi: risipa, managementul defectuos, contractele ineficiente şi lipsa reformelor structurale, nu transferul costurilor asupra salariaţilor”, precizează sursa citată.
Federația subliniază că resursa umană din sănătate „nu poate fi tratată ca variabilă de ajustare bugetară” și avertizează că orice măsură care va duce la reducerea veniturilor salariale reale deschide calea declanșării unui conflict colectiv de muncă și a unei greve generale.
„Așa cum a demonstrat și în anii anteriori, FSSR nu va ezita să utilizeze toate instrumentele legale pentru a apăra interesele angajaților din sănătate”, se mai arată în comunicatul federației.











