17:01 Guvernul taie considerabil sprijinul acordat celor care vor să își cumpere o mașină electrică prin Programul Rabla Auto 2025.
16:58 Un incident grav a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Corușu, comuna Baciu, județul Cluj.
16:54 Pompierii din cadrul ISU Cluj au avut un sfârșit de săptămână plin de intervenții.
16:45 Instituția Prefectului Județul Cluj a anunțat declanșarea unor acțiuni pentru combaterea ambroziei, una dintre cele mai invazive buruieni din România, responsabilă pentru numeroase cazuri de alergii puternice.
16:39 Imaginile zilei din vechiul Cluj - Canalizarea străzii Calvaria în anul 1936.
16:32 La întâlnirea de astăzi, pe care primarul Emil Boc a coordonat-o împreună cu doamna prefect Maria Forna au participat reprezentanții următoarelor instituții:
16:10 Primăria comunei Apahida, în colaborare cu operatorul de salubritate Supercom, organizează o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și textile.
16:06 Cristi Balaj, președintele formației din Gruia, a oferit noi informații despre situația fundașului aflat la spital.
16:01 Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că, în funcție de cum se vor derula negocierile din ședința coaliției, este posibil ca Guvernul să-și asume răspunderea pe pachetul doi de măsuri în cursul acestei săptămâni
15:34 După o serie de ieftiniri, prețurile carburanților încep din nou să urce.
15:01 Florin Popa a fost înmormântat, luni, 25 august, la cimitirul din Florești, pe strada Eroilor.
15:00 Un raport Greenpeace CEE arată că, în jumătate dintre rutele analizate la nivel european, călătoria cu trenul este mai scumpă decât cea cu avionul..
14:49 O acțiune de salvare complexă, care a necesitat și sprijin aero din partea elicopterului SMURD Mureș s-a desfășurat la finele săptămânii în Cheile Turzii.
14:49 Jucătorul israeliano-român în vârstă de 32 de ani a revenit pe parchet după un sezon de pauză.
14:46 O nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor electrice în Turda.
14:46 Rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu, reacționează la postarea medicului Flavia Groșan care susține că persoanele nevaccinate s-ar îmbolnăvi dacă fac sex cu persoane vaccinate anti-COVID: "dezinformează grosolan".
14:18 Mai multe fotografii surprinse în Cluj-Napoca arată cum pereții unor imobile din oraș au fost „marcați” cu graffiti de tip stencil, prin care ar fi promovat un canal de Telegram.
14:17 Mediul de afaceri din sectorul construcțiilor își exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de măsuri fiscale și bugetare anunțate de Guvern.
14:00 Primraria Cluj-Napoca va amenaja pădure-parc și cimitir de animale pe Valea Gârbăului. PUD-ul a fost pus în consultare publică.