Notele ZIUA, după ultimul meci al sezonului pentru Unviersitatea Cluj. În ciuda victoriei de la Sibiu, “studenții” au ratat promovarea
- Scris de Ionuţ Grindean
- 13 Iun 2019, 12:34
- Sport
- Ascultă știrea

Echipa clujeană a reușit să se impună pe terenul celor de la Hermannstadt, scor 1-0, însă succesul nu a fsot suficient pentru a schimba soarta barajului de promovare/menținere în Liga 1.
După un sezon greu, încheiat pe a treia treaptă a podiumului din eșalonul secund, “Șepcile roșii” au avut parte și de o dublă de baraj. Adversarul a fost FC Hermannstadt, iar formația sibiană s-a dovedit a fi un oponent prea puternic pentru clujeni. Cu două goluri marcate în doar două minute pe Cluj Arena, sibienii au reușit să se mențină. Experiența la nivelul Ligi 1 s-a observant în ultimele minute ale meciului retur, când formația lui Vasile Miriuță a reacționat foarte bine după golul primit de la Goga. Astfel, Universitatea Cluj a ratat promovarea și va încerca din nou să ajungă în elită, în sezonul viitor.
Cosmin Dur-Bozoancă – Nota 7. Goalkeeper-ul clujenilor a evoluat la nivelul său obișnuit și a avut intervenții sigure.
Alexandru Coman – Nota 6. Împotriva fostei sale echipe, apărătorul dreapta nu a impresionat.
Andrei Cordoș – Nota 7. Liderul defensivei clujene a făcut un meci bun, în care nu a comis greșeli majore.
Dan Berci – Nota 6. Mutat în centrul apărării, fundașul s-a simțit puin dezorientat, cel puțin în prima parte a jocului.
Carol Taub – Nota 6. Trimis în teren pentru a aduce un plus ofensivei, apărătorul stânga nu a avut o evoluție satisfăcătoare.
Răzvan Greu – Nota 6. Deși a fost cel mai active jucător al “Șepcilor roșii” în ultimele partide, mijlocașul a jucat sub așteptări la Sibiu.
George Florescu – Nota 7. A adus un plus de experiență și de agresivitate în jocul de la centrul terenului.
Nicolae Pîrvulescu – Nota 7. Fotbalistul sosit de la Pandurii a încercat multe acțiuni, însă majoritatea au fost blocate de apărarea sibiană.
Sebastian Chitoșcă – Nota 6. Cea mai recentă achiziție a clujenilor a alergat mult, însă fără reușite notabile.
Mircea Axente – Nota 5. Deși o parte din jocul din prima repriză s-a concentrat în jurul său, atacantul a avut un meci slab.
Dorin Goga – Nota 8. Așa cum i-a obișnuit pe fani în sezonul recent încheiat, căpitanul Universității Cluj a fost din nou cel care a tras echipa după el.
Cristian Gavra – Nota 7. Introdus în minutul 57, în locul lui Chitoșcă. Golgheterul clujenilor din această stagiune a fost ținut pe bancă, însă intrarea sa în teren a fost decisivă.
Denis Hordouan – fără notă. Introdus în locul lui Greu, în minutul 80.
Marius Coman – fără notă. Introdus în minutul 87, în locul lui Taub.
Bogdan Lobonț – Nota 6. Deși avea nevoie să recupereze două goluri, formația sa nu a părut destul de agresivă în jocul de la Sibiu, iar ratarea promovării ar putea aduce și o demitere.