Oltchim a învins Larvik cu 33-28

Oltchim a învins Larvik cu 33-28
Olchim Râmnicu-Vâlcea a învins astăzi cu scorul de 33-28 echipa norvegiană Larvik, într-un meci care a contat mai mult pentru palmares, ambele echipe fiind calificate în grupele principale ale Ligii Campionilor.
Româncele au controlat întreaga partidă, în condiţile în care norvegiencele au menajat câteva din principalele jucătoare, în frunte cu Hamerseng şi Nyberg.

Victoria a fost una de moral pentru Oltchim, care a egalat situaţia din confruntările directe cu Larvik, 3-3.

De precizat că echipa norvegiană este considerată una din principalele favorite la câştigarea trofeului.Oltchim Râmnicu-Vâlcea este la rândul său finalista ediţiei precedente a competiţiei.

Marţi va fi efectuată tragerea la sorţi pentru cele două grupe principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin ediţia 2010-2011. Primele două clasate din fiecare grupă vor juca în semifinale, iar câştigătoarele se vor întâlni în finală.

Ediţia precedentă a fost câştigată de Viborg, echipă care însă nu a reuşit caklificarea în grupele principale la ediţia din 2010-2011.
Comenteaza