Snookerul se îndepărtează de Cluj. "Este posibil să nu mai venim"

Snookerul se îndepărtează de Cluj.
Adrian Thiess, organizatorul meciului demonstrativ de snooker dintre campionii Ronnie O'Sullivan şi Stuart Bingham, a declarat pentru ZIUA de CLUJ că e posibil să nu mai aducă evenimentul la Sala Polivalentă.

Meciul demonstrativ de snooker dintre genialul Ronnie O'Sullivan şi campionul mondial en-titre Stuart Bingham, care urma să se joace la Cluj, în 22 noiembrie, a făcut valuri cât o furtună în Maldive. Totul a plecat de la faptul că Sala Polivalentă avea contract pentru o gală de MMA în ziua când partida de snooker urma să se joace la Cluj. Până la urmă, ziua a fost eliberată, iar draftul contractului a fost trimis la semnat omului de afaceri Adrian Thiess. Numai că, acum, Thiess nu mai este atât de sigur că vrea să-i aducă pe O'Sullivan şi Bingham în Ardeal. Contactat de ZIUA de CLUJ, omul de afaceri a explicat de ce ezită.

„Am contractul pe masă, problema mea este legată de timpul pe care îl am la dispoziţie. Sala Polivalentă ne poate fi pusă la dispoziţie decât după meciul de baschet România - Bosnia (de sâmbătă, 21 noiembrie n.r.). Oamenii au fost foarte de bun simţ, am avut toată susţinerea şi de la domnul cu evenimentul de MMA, care ne-au cedat o zi, şi de la domnul Rusu, directorul sălii, care a făcut tot posibilul să ne pună la dispoziţie sala. În momentul de faţă, lucrurile sunt puţin complicate. Un set-up de snooker nu e aşa de simplu. Nu pui o masă de snooker în mijlocul sălii şi aduci doi jucători să joace. Trebuie făcută o construcţie în jurul mesei de snooker şi încă nu ştim dacă timpul pe care îl avem la dispoziţie, chiar dacă se lucrează noaptea non-stop, este de ajuns pentru chestia asta. Şi atunci încă nu ştim ce facem. Este posibil să nu mai venim la Cluj. Sala Polivalentă e o construcţie atipică pentru un meci de snooker. Oricum noi nu luăm în considerare să vindem bilete pentru toată sala, nu e un meci de baschet sau de fotbal. Din peluză nu vede nimeni nimic. În set-up-ul actual, nici măcar cei care stau în primele două rânduri, cel mai aproape, nu văd nimic. Sigur că aveţi cubul acolo cu monitoare, dar nu vine lumea la meci să se uite pe un monitor. Iar set-up-ul principal se întâmplă în jurul meciului de snooker şi atâta vreme cât noi nu putem face set-up-ul pentru că nu avem timpul necesar, sper să avem timp, eu chiar îmi doresc să mergem la Cluj şi discuţia cu ambii jucători a fost foarte clară, că mergem la Cluj şi la Bucureşti. Mai ales că am văzut că e un interes foarte mare în zona Ardealului pentru acest meci. Şi eu sunt ardelean, sunt din Sibiu. Dacă oamenii care sunt experţi în chestia asta îmi spun că nu putem, atunci nu se poate. Trebuie să ştiţi că numai o masă de snooker se montează în trei ore. Masa nu se aduce pe o platformă şi o împinge unul şi o pune în mijloc. E construită fix pe punctul unde vin şi joacă", a spus Thiess.

Acesta a recunoscut că posibilitatea unui dublu meci la Bucureşti i-ar aduce mai mulţi bani. „Evident, nici nu se pune problema, reţeta financiară ar fi mai bună să joc două meciuri la Bucureşti. Dar nu e vorba de reţetă financiară aici. Eu pot să fac două meciuri la Bucureşti sâmbătă, dar nu vreau. Nu e un concert, nu e spectacol de teatru de păpuşi", a subliniat Adrian Thiess.

„Noi am redactat şi trimis contractul, acum aşteptăm decizia domnului Thiess. Am făcut mari eforturi pentru ca meciul acesta să poată avea loc în Sala Polivalentă şi ne-am bucura să existe un final fericit, iar clujenii să îi poată vedea pe viu pe cei doi mari campioni", a spus şi Ionuţ Rusu, directorul Sălii Polivalente.

Meciul de la Bucureşti dintre Ronnie O'Sullivan şi Stuart Bingham se va juca sâmbătă, 21 noiembrie, la Circul Globus, aceasta fiind considerată arena ideală în București. Circul oferă vizibilitatea perfectă pentru toţi cei care îşi vor cumpăra bilete la acest eveniment.

Luni, 7 septembrie, la ora 9:30, organizatorii meciului împreună cu partenerul de vînzare a tichetelor pentru acest evenimt vor trimite, către cei care s-au abonat la newsletter-ul dedicat, link-ul prin care pot achiziţiona bilete la evenimentul din Bucureşti. Apoi, la ora 10:00, se va lansa vânzarea către publicul larg, în măsura locurilor rămase libere. Deocamdată, pe site-ul de vânzare a tichetelor nu apare nicio informaţie despre posibilitatea disputării partidei la Cluj.

DECLARAŢIE
„Rămâne de văzut. Cineva de la noi este la Cluj, va vedea Sala Polivalentă, azi sau mâine va fi acolo. În funcţie de ce concluzie există vedem ce facem"
Adrian Thiess, om de afaceri

 

Comenteaza