Ultimul străin transferat de CFR e pus pe fapte mari. "Vreau să ajung în unul din primele 5 campionate ale Europei"
- Scris de Robert Popa
- 16 Feb 2017, 15:20
- Sport
- Ascultă știrea
"Acest transfer înseamnă mult pentru mine. Știu că CFR e un club cu istorie, care a cucerit trofee și a jucat în Champions League, dar și eu am venit să fac istorie aici. Vreau să marchez goluri, să dau pase de gol și să devin unul dintre cei mai buni jucători din campionat", a declarat Spehar în ProSport.
Dino Spehar a fost monitorizat în 2010, pe când avea 16 ani, de formații de top precum Manchester United sau Bayern Munchen. "Nu regret că n-am mers la Manchester sau Bayern, nu eram încă pregătit pentru a juca acolo. Dar îmi doresc să ajung cu CFR în play-off, pentru că merităm, și apoi să joc în unul din primele 5 campionate din Europa", a mai spus el pentru sursa citată.
Spehar a evoluat ultima dată la RNK Split, din prima ligă croată. Săptămâna trecută, atacantul de 23 ani a semnat o înțelegere pe un an și jumătate cu CFR.
De-a lungul carierei, tânărul jucător a mai trecut pe la Dinamo Zagreb (2010-15), Lokomotiva (2014), Istra 1961 (2014-15) și RNK Split (2015-2017). El a mai evoluat pentru selecționatele U-14, U-16, U-17, U-18 și U-19 ale Croației.
6 goluri și 66 meciuri a bifat Spehar în prima ligă croată.