S-a deschis Grădina Academiei de pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca.
Gazda evenimentului, care va avea loc pe 2 iulie, va fi președintele Academiei Române Ioan-Aurel Pop, iar moderatorii evenimentului vor fi profesorii Daniel David, Mircea Dumitru și Eliot Sorel (George Washington University).
Academia Română va decerna joi, 7 decembrie 2023, premiile pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2021.
Cristian Tudor Popescu le aminteşte românilor faptul că "boierul academician Bălăceanu-Stolnici" a colaborat cu fosta Securitate a regimului comunist, fapt care a fost dovedit și de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
Prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, a murit sâmbătă, anunţă Universitatea Ecologică Bucureşti.
Academia Română – Filiala Cluj-Napoca și Institutul de Calcul ”Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca a anunțat stingerea din viață a profesorului universitar Ion Păvăloiu, personalitate remarcabilă a matematicii românești.
Academia Română a decis printr-un vot secret șapte membri. Patru dintre aceștia vor fi titulari, iar trei corespondenți.
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost ales membru corespondent al Academiei Române la Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie.
Administrația publică locală a fost luată la rost pe un grup civic de pe o rețea de socializare pentru problemele care țin de canalele de pe strada Avram Iancu.
Recomandări: