Bogdan Pivariu, viceprimarul comunei Florești, și-a depus, sâmbătă, candidatura din partea Partidului Național Liberal la funcția de primar al celei mai mari comune din țară.
Ministrul Agriculturii, clujeanul Adrian Oros îi încurajează pe români să cumpere produse româneşti pentru că, astfel, toţi banii rămân în ţară.
Premierul Ludovic Orban a spus, joi, că Parlamentul face „nefăcute” și adoptă legi care obligă Guvernul la cheltuieli pentru care nu există resurse.
Adrian Oros a fost "demis" din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în urma aprobării de către Senatul României a moţiunii simple depuse împotriva acestuia.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, intitulată "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros", va fi dezbătută şi votată luni în plenul Senatului.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat că intenţionează să apeleze la stocarea privată pentru lapte, produse lactate şi carne.
Pâinea ar putea fi mult mai scumpă din toamnă deoarece efectele crizei economice provocate de noul coronavirus sunt amplificate și de secetă, iar agricultorii se așteaptă la pierderi de peste 50%.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat că reprezentanţii Comisiei Europene au aprobat solicitarea privind majorarea plafonului alocat sprijinului cuplat pentru culturile de legume în spaţii protejate.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a cerut în şedinţa de Guvern de joi ca pieţele să rămână deschise pentru ca micii producători să îşi poată vinde produsele.
Recomandări: