Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, la Digi24, că riscul de infectare cu coronavirus este mai mare în mijloacele de transport în comun care sunt aglomerate și parcurg mai multe ore pe drum, decât la terasele unde oamenii pot sta în aer liber.
Printre propunerile de măsuri care urmează să fie luate după data de 15 mai, publicate de către Institutul Național de Sănătate Publică, se află și un set de reguli privind transportul în comun.
Activitatea CTP nu se sistează, promite primarul Clujului, decât dacă acest lucru va fi dispus la nivel naţional.
De câțiva ani, administrația clujeană este premiată pentru investițiile pe care le face în dezvoltarea transportului public.
Claudiu Năsui: "A fi un primar bun nu este despre discursuri politice sau autovictimizare, ci este despre a fi un administrator bun al resurselor".
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca informează călătorii că programele mijloacelor de transport în comun vor fi suplimentate de luni, 13 ianuarie.
Compania de Transport Public Cluj Napoca (CTP) anunță cum circulă autobuzele în Cluj, în perioada 24 decembrie 2019 - 5 ianuarie 2020.
Primăria Cluj-Napoca anunță că de luni, 23 decembrie 2019, se deschide circulația autobuzelor pe banda carosabilă pe direcția dinspre Piața Mihai Viteazul înspre Piața Unirii.
Primăria Cluj-Napoca cumpără 10 autobuze second-hand, pe care Compania de Transport Public (CTP) să le folosească în zona metropolitană.