Vicecampioana a anunțat trecerea la profesioniști a unui tânăr atacant clujean.
Cuplul Adi Rus şi Vlăduţa Lupău a avut parte de o vacanţă într-un resort de lux din Arabia Saudită, unde 7 nopţi de cazare costă undeva la peste 20.000 de euro.
Un jucător care a fost legitimat la CFR Cluj în perioada iulie 2022 - noiembrie 2023 şi s-a despărțit în luna noiembrie 2023 de formaţia din Gruia, face senzaţie în campionatul din Grecia.
Nigerianul va evolua pentru o echipă obișnuită cu participările în cupele europene.
Formația din Gruia își va întări defensiva și lina mediană cu doi fotbaliști africani.
Președintele CFR-ului a făcut o paralelă între cei doi atacanți care au în comun clubul din Gruia.
Patronul CFR-ului a anunțat că cei doi veterani nu vor primi propuneri de prelungire a contractelor.
Echipa antrenată de Dan Petrescu s-a impus în fața celor de la SV Wehen Wiesbaden, formație din a treia ligă germană.
LPF a publicat datele și orele de disputare ale partidelor din runda cu numărul 23 a sezonului regulat.