Stopperul campioanei este dorit de una dintre fostele adversare ale “feroviarilor” din Europa League.
Vestea problemelor de sănătate ale lui Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj, a ajuns și în Anglia, unde fostul star de la Chelsea nu a fost uitat. "Get well soon, super Dan", a fost unul dintre comentariile articolului din The Sun.
Fostul antrenor al “feroviarilor” a lansat un nou atac la adresa clubului din Gruia, după ce fiul său a fost îndepărtat din academia campioanei.
Antrenorul și atacantul campioanei au ieșit pozitivi în cursul dimineții, însă vor efectua o nouă rundă de testări.
LPF vine cu o soluţie în cazul în care se anulează campionatul. Dinamo şi CFR Cluj sunt focare de COVID-19 în Liga 1.
Antrenorul campioanei este ultimul pe lista reprezentanților clubului care a fost infectat cu COVID-19.
LPF a amânat meciurile echipelor Universitatea Craiova, CFR Cluj şi Dinamo Bucureşti, programate săptămâna aceasta, după testele pozitive la coronavirus înregistrate la aceste cluburi.
CFR Cluj a emis un comunicat de presă, în urma afirmațiilor unui pasager al cursei Cluj-București, cu care campionii s-au deplasat în capitală.
Numărul fotbaliștilor din lotul campioanei testați pozitiv cu Sars-Cov-2 a ajuns la șapte, ultimul pe listă fiind un internațional român.