Consiliul Județean Cluj a achiziționat șase aparaturi și echipamente medicale ultraperformante care au fost deja livrate și date în folosință în cadrul Spitalului Municipal Turda.
Tetarom S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar, a fost desemnat ,,Partener de Încredere (Trusted Partner)’’ în cadrul proiectului GEAR@SME.
CJ Cluj a recepţionat echipamentele necesare pentru operarea staţiilor de transfer din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj
Consiliul Județean Cluj a demarat procedura de achiziție a serviciilor de elaborare a unor regulamente ilustrate de urbanism aferente Planurilor urbanistice generale (P.U.G.) pentru 18 comune din județ.
Consiliul Județean Cluj a încheiat contractul ce vizează proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor de extindere și modernizare a Ambulatoriului Clinicii de Psihiatrie Pediatrică.
Cadrele medicale clujene aflate în prima linie a luptei cu COVID-19 vor primi titlul de cetățeni de onoare ai Clujului.
Consiliul Județean Cluj a câștigat definitiv procesul privind Castelul de la Ciucea care găzduiește Muzeul Memorial ,,Octavian Goga”.
A demarat proiectul de modernizare a drumului forestier ce leagă, prin Apuseni, zona Doda Pilii – Răchițele din județul Cluj de zona Boga-Padiș din județul Bihor.
Alin Tișe a ținut să le transmită un mesaj clujenilor înaintea alegerilor parlamentare de duminică, 6 decembrie.