Hotelul Victoria din Cluj-Napoca anunță că angajează personal.
Examenul național de intrare în rezidențiat va avea loc duminică, 17 noiembrie, în șase centre universitare din țară.
Numărul cazurilor de Covid înregistrate în România a înregistrat o nouă scădere în ultima săptămână.
USR Cluj vine în fața alegătorilor cu o echipă de profesioniști, care promite să schimbe în bine viața clujenilor și a tuturor românilor. Președinta USR Cluj, Oana Murariu, este deputat și deschide lista partidului pentru Camera Deputaților.
Compania aeriană confirmă că la bodul avionului a fost semnalat un miros "descris de membrii echipajului ca fiind unul puternic, neplăcut", dar că "nu a fost însoțit de fum".
O delegație a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a participat, săptămâna trecută, la Adunarea Facultăților de Medicină Francofone de la Sorbona.
Candidatul PSD la Președinția României, Marcel Ciolacu, va susține, prin programe țintite, dezvoltarea industriei materialelor de construcții, în condițiile în care este nevoie de acestea pentru case, blocuri, spitale sau fabrici.
Universitățile din România și-au întărit prezența în clasamentul universităților Shanghai Ranking 2024 după domenii de studiu, Universitatea Babeș-Bolyai reușind să urce la Matematică în top 100 internațional.
Un accident rutier grav s-a produs, în urmă cu puțin timp, la ieșire din Gherla spre Cluj-Napoca.