Unul dintre cei mai cunoscuți epidemiologi din California avertizează asupra unui lot de vaccinuri Moderna, sugerând oprirea vaccinării cu serul respectiv.
Vicepremierii și miniștrii Cabinetului Cîțu s-au vaccinat împotriva COVID-19 miercuri, la Spitalul Universitar de Urgență Militar ”Dr. Carol Davila”
Un studiu recent a scos la iveală că infecţia cu noul coronavirus se transmite mai uşor prin vorbire, decât prin tuse, atunci când ne aflăm în apropierea unei persoane care a contactat virusul.
Lockdown-ul din Germania a fost extins până la 14 februarie şi au fost impuse reguli mai stricte privind purtarea măştii în magazine şi în transportul public.
Ce spune preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, referitor la decesele din Norvegia puse pe seama vaccinului anti-COVID?
Autoritățile comuniste le-au interzis medicilor din Wuhan să vorbească despre pericolul COVID-19. Chinezii ştiau din decembrie 2019 că virusul este periculos şi se transmite rapid, de la om la om.
Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, pe Facebook, că România ocupă locul 6 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte vaccinarea.
Încă 2.745 de români au fost depistați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore.
Reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România au avut marţi o întâlnire cu premierul Florin Cîţu.
Recomandări: