Clujul se află miercuri pe locul trei la nivel național la numărul cazurilor de COVID-19, depistate în ultimele 24 de ore.
Autoritățile au anunțat primele date privind bilanțul zilnic provizoriu al situației pandemiei de coronavirus.
Zece localități din județul Cluj au o rată a infectărilor cu noul coronavirus de peste 10 la mie.
Nelu Tătaru a anunțat, marți, că s-a acceptat un termen de 30 zile pentru testări gratuite pentru angajații nevaccinați, atât pentru angajații de la stat, cât și pentru cei de la privat.
Datele unui studiu realizat în SUA relevă că riscul de reinfecție al persoanelor care au trecut prin COVID-19 este de câteva ori mai mare față de cel al persoanelor vaccinate.
Incidența cazurilor de COVID-19 a înregistrat o nouă scădere, în Cluj-Napoca și la nivel de județ.
Profesorul Răzvan Cherecheş, specialist în sănătate publică le solicită autorităţilor măsuri mai severe pentru cei nevaccinaţi pentru a putea fi stimulată vaccinarea. Acesta spune că nevaccinaţii ar trebui să plătească testarea.
Coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a participat la o dezbatere privind campania de vaccinare anti-COVID alături de dr. Ninel Revenco, coordonatorul campani de vaccinare din Republica Moldova.
Clujul se află luni pe locul trei la nivel național la numărul cazurilor de COVID-19, depistate în ultimele 24 de ore.
Recomandări: