Internaționalul de tineret a acuzat probleme medicale cu puțin timp înainte de meciul contra Politehnicii Iași.
Telenovela dintre patronul și antrenorul CFR-ului are un nou episod după remiza înregistrată de clujeni la Iași.
Echipele care luptă pentru play-off-ul Superligii schimbă liderul la fiecare etapă, fiind despărțite doar de punctele necesare unei victorii. Fiecare partidă terminată chiar și cu un egal este distanța în minus până la primul loc.
După ce au încurcat Universitatea în runda precedentă, ieșenii au încheiat la egalitate și jocul cu formația lui Dan Petrescu, scor 1-1.
În noiembrie 2023, CFR a rupt contractul cu un atacant care acum e golgheter în campionatul Greciei, după o întâmplare ciudată petrecută în era antrenorului Andrea Mandorlini.
Formația din Gruia a disputat un joc de pregătire în compania formației din liga secundă.
Liga Profesionistă a publicat datele și orele de disputare ale partidelor din runda cu numărul 29 din Superligă.
Patronul CFR-ului a anunțat ce sumă își dorește în schimbul internaționalului de tineret care marchează la foc automat.
Mijlocaşul Lindon Emerllahu spune că e motivat în descrierea pe care şi-o face pe pagina de Facebook a clubului după oficializarea transferului său în Gruia.