Campioana s-a orientat rapid pentru a-l înlocui pe intrernaționalul român al cărui împrumut a expirat la finalul acestui sezon.
Unul dintre cei mai constanți mijlocași ai campioanei din ultimele două sezoane, Mihai Bordeianu, spune că nu ar semna cu formația bucureșteană, dar admite că a fost aproape de a îmbrăca tricoul roș-albaștrilor.
Mijlocaşul croat Damian Djokovici şi-a prelungit cu trei sazoane contractul cu CFR Cluj, a anunţat, luni, gruparea campioană a României.
Formația clujeană a pierdut ultimul meci al sezonului, derby-ul fără miză cu FCSB, scor 1-0 și a intrat în scurta vacanță dinaintea preliminariilor Ligii Campionilor.
Deși a cucerit cel de-al doilea titlu consecutiv cu CFR Cluj, tehnicianul ar putea pleca din nou, așa cum s-a întâmplat în sezonul trecut, când i-a părăsit pe “feroviari” pentru o experiență în China.
Campioana s-a deplasat pe terenul roș-albaștrilor pentru o partidă fără miză, iar formația bucureșteană s-a impus cu 1-0.
Deși s-au luptat întreg sezonul pentru titlul din Liga 1, cele două formații vor disputa duminică un joc care nu mai poate schimba situația celor două în clasament.
Formația clujeană a fost aproape în urmă cu un an să transfere doi mijlocași de perpsectivă, dar plecarea tehnicianului în China a blocat cele două mutări.
Tehnicianul recunoaște că nu a pregătit atât de serios meciul cu bucureștenii, după ce echipa sa a reușit să își îndeplinească obiectivul din acest sezon.