Jandarmii montani clujeni au discutat cu elevii reuniți din toată ţara în tabăra organizată de Crucea Roșie la Valea Ierii, judeţul Cluj.
Autoritățile ucrainene au făcut publice recent fotografii șocante cu un civil, prizonier de război ucrainean întors acasă după doi ani de captivitate în Rusia. Omul era paznic la Centrala Nucleara de la Cernobîl când ruşii l-au luat prizonier.
Teroriştii Hamas au mai eliberat doi ostatici. Este vorba despre două femei israeliene în vârstă de optzeci de ani, spunând că au făcut acest lucru din „motive umanitare”.
De la izbucnirea războiului în "Ţara Sfântă", sute de români care au fost surprinşi de măcelul declanşat de Hamas în Israel au fost repatriaţi. Sunt însă români care nu şi-au permis preţul revenirii acasă şi au crezut că Guvernul îi va repatria pe banii statului.
Distrugerea barajului Nova Kahovka, de peste Nipru, aflat în regiunea Herson va avea un impact dezastruos, asupra mediului şi a ecosistemelor din Marea Neagră, avertizează specialiştii, însă ministrul Mediului îi contrazice.
Tânăra de 17 ani care s-a stins subit ieri la o sală de fitness din județul Alba, se pregătea să obțină permisul de conducere și intenționa să dea admitere la facultate în Cluj, însă visele i-au fost năruite după ce un exercițiu care părea aparent banal a făcut-o să cadă de pe picioare.
Vicepremierul ucrainean anunță formarea a șapte coridoare umanitare pentru evacuarea civililor.
Coreea de Nord a raportat, sâmbătă, primul caz de COVID-19, la o persoană care s-a întors ilegal în ţară pe 19 iulie, a informat, duminică, agenţia de ştiri KCNA.
Galeria Quadro Cluj va organiza online, în perioada 3-5 aprilie, o licitație de primăvară dedicată publicului iubitor de artă și investiții.
Recomandări: