Procurorii DIICOT au dejucat un atentat cu o bombă militară la Piatra-Neamț. Orașul este închis până când bomba va fi dezamorsată. Este vorba de un dispozitiv explozibil C4, de proveniență americană.
Profesoara de franceză, Maria-Cristina Pîrvu (25 de ani), acuzată de proxenetism, a scăpat de puşcărie după ce a colaborat cu procurorii.
Procurorii DIICOT arată în referatul cu propunerea arestării preventive a 13 persoane şi a altor 3 în lipsă în cazul fraudării unor bănci, că o societate controlată de Vasile Creştin i-a dat lui Marius Locic bani care ulterior au fost folosiţi pentru mituirea senatorului Cătălin Voicu.
DIICOT i-a reţinut pe Ioan Creştin şi Marius Locic în dosarul fraudelor bancare, pe lângă aceştia mai fiind încarceraţi, pentru 24 de ore, trei directori de bănci, doi notari şi doi evaluatori, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.
Fostul antrenor şi jucător al Universităţii, Claudiu Niculescu a dat explicaţii ieri, la sediul DIICOT, în dosarul transferurilor II. Azi sunt aşteptaţi Laurenţiu Marinescu şi Sebastian Cojocnean, iar audierile vor continua şi săptămâna viitoare.
Şapte directori de bănci sunt vizaţi în ancheta DIICOT privind fraudări bancare, între care Dana Băjescu, directorul Grupului BRD Dorobanţi din Bucureşti, ajungând la audieri, a declarat, joi, avocatul acesteia.
Claudiu Niculescu, fostul antrenor al Universităţii Cluj, se află în aceste momente la DIICOT Cluj unde este audiat în dosarul transferurilor a 15 jucători de la „U" la Petrolul.
"Apar primele nume în investigaţia DIICOT de la „U" şi Petrolul.
Actualul finanţator al Petrolului a fost ridicat ieri de către agenţii DIICOT şi adus la Cluj pentru a da declaraţii în dosarul transferurilor II. Walter a fost eliberat după ce i s-au prezentat acuzaţiile.