Proiectul de hotărâre care flexibilizează modalitatea de preluare a străzilor private din municipiu în proprietatea publică a oraşului urmează să fie adoptat săptămâna viitoare.
Primarul Clujului a susţinut necesitatea ca, prin viitorul buget al Uniunii Europene, să se investească mai mult în ceea ce ne face mai europeni, în special în susţinerea tinerilor, în cultură şi în politica de coeziune.
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat marți că este mândru de tinerii pe care i-a promovat ca primar.
Municipalitatea clujeană a prezentat principalele coordonate economice ale Zonei Metropolitane Cluj-Napoca în cadrul strategiei sale de a deveni un oraș inteligent.
Consilierii PSD au transmis că nu vor vota bugetul local propus de Emil Boc, motivând că proiectele propuse în anii trecuţi de către social-democraţi nu au fost implementate.
Primăria Cluj a cumpărat două toalete publice pe care a plătit aproape 50.000 de euro bucata. Acestea au fost date deja în folosinţă. Containerele-WC se găsesc la Baza Sportivă Gheorgheni şi în parcul de pe B-dul. 1 Decembrie 1918.
Cluj Innovation City, cel mai complex proiect al municipalității clujene, va avea 100.000 de locuitori, pe 200 ha, și va presupune investiții de o jumătate de miliard de euro.
Primarul Emil Boc a prezentat, la Congresul European al Administrațiilor locale de la Cracovia, strategia aplicată în implementarea și dezvoltarea conceptului de smart city în Cluj-Napoca.
Municipalitatea încurajează clujenii să lase acasă maşinile şi să folosească mijloacele de transport în comun. Deşi investiţiile în parcul auto al Companiei de Transport Public (CTP) sunt substanţiale, rămâne o problemă stringentă.