Golgheterul Universității Cluj a fost convocat de reprezentativa țării sale după o pauză de cinci ani și va juca la barajul pentru turneul final.
România va întâlni două selecționate în luna iunie, indiferent de posibila calificare la Cupa Mondială.
Patru jucători ai echipei clujene și staff-ul campioanei au fost implicați în cea mai recentă fereastră internațională.
Președintele clubului clujean, Iuliu Mureșan, i-a propus selecționerului doi jucători care au avut evoluții solide în ultima perioadă.
Federația Română de Fotbal a lansat un proiect prin care îi îndeamnă pe suporteri să își arate dragostea pentru echipa națională.
Internaționalul de tineret a adus 6 puncte în mai puțin de o săptămână pentru CFR Cluj.
Fundașul Universității Cluj ar putea deveni o variantă pentru prima reprezentativă a României.
Proaspăt câștigători ai Cupei României, baschetbaliștii se vor alătura loturilor naționale.
Federația Română de Fotbal a transmis că actualul selecționer va fi prezent pe banca tehnică în luna martie.