Fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat, luni, la opt ani şi şase luni, iar cei trei patroni ai clubului au primit câte 11 ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul „Cole
Sala de evenimente a cântăreţei de muzică populară Angela Rusu, din Gherla, care a ars sâmbătă, avea o capacitate de 400 de persoane.
Un incendiu a cuprins, sâmbătă, sala de evenimente a cântăreţei de muzică populară Angela Rusu, din Gherla. Flăcările au distrus întregul acoperiş, pe o suprafaţă de 1000 de metri pătraţi, dar şi interiorul.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru a stinge un incendiu ce a izbucint în Someșeni.
Procurorii au cerut, luni, pentru cei doi pompieri acuzaţi că au permis funcţionarea clubului Colectiv, deşi ştiau că localul nu deţine aviz de securitate la incendiu, pedepse de câte 15 ani închisoare.
Trei autospeciale cu apă și spumă au intervenit în cursul nopții pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit din localitatea Răscruci, în jurul orei 20.40.
Un autocamion a fost cuprins de flăcări, în această dimineață, pe raza localității Viștea din comuna Gârbău.
Un bărbat de cca 80 de ani a suferit arsuri la nivelul feței și a mâinilor și a fost preluat de echipajul SMURD și a fost transportat la spital.
În această dimineață, locomtoiva garniturii care circulă pe ruta Cluj-Viena a luat foc imediat ce a ieșit din gară, iar pompierii au fost nevoiți să intervină.