Polițiștii din Turda au fost alertați, miercuri, 10 iulie, în jurul orei 03.45, cu privire la un incendiu izbucnit la o fermă de suine din localitatea Liteni.
În urma unui control în trafic efectuat de poliţiştii clujeni pe strada Eroilor, din localitatea Florești, aceştia au depistat un coleg de breaslă de 38 de ani pozitiv la droguri în timp ce conducea o mașină neînmatriculată.
Polițiștii au oprit pentru control un autoturism pe strada Eroilor, din localitatea Florești. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 38 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care este polițist la Inspectoratul de Poliție Județean (I.P.J.) Clu
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Cluj, vor continua campania de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor și vor iniția o nouă campanie de prevenire împotriva bullyingului și cyberbullyingului.
Oamenii legii l-au reținut pe unul dintre suspecții care, pe 18 iunie, au agresat un clujean pe care au încercat să-l jefuiască.
Poliţia anunţă modificări legislative în ceea ce priveşte şoferii amendaţi contravenţional care refuză primirea procesului-verbal.
În urma unei investigații desfășurate de polițiștii din municipiul Câmpia Turzii, un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectat de proxene
În urma imaginilor apărute în spațiul public cu un bărbat care se masturba într-un autobuz din Cluj-Napoca, polițiștii au demarat cercetări din oficiu sub aspectul infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Un șofer din Cluj-Napoca practică pe străzile din oraș, de la adăpostul mașinii cu numărul CJ-33-ELD, ceea ce Codul Penal spune că este exhibiționism și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă penală.