Premierul Ilie Bolojan și premierul Olandei se află astăzi la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, un obiectiv-cheie NATO, într-un moment în care cooperarea militară și apărarea flancului estic sunt mai importante ca oricând.
Guvernul a anunțat că prim-ministrul Ilie Bolojan ajunge marți în județul Cluj, însoțit de o delegație din care fac parte ministrul Apărării și locţiitorul şefului Statului Major al Apărării.
Președintele Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a anunțat că în 2026 formațiunea ar putea fuziona cu PNL. Acesta spune că a discutat deja cu actualul lider al liberalilor, Ilie Bolojan.
Reprezentanții Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) s-au întâlnit cu premierul Bolojan la Palatul Victoria pentru a discuta principalele provocări cu care se confruntă sectorul auto.
Moțiunea de cenzură 'România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare' a fost respinsă, luni, de plenul reunit al Parlamentului.
Parlamentul se va reuni luni, 15 decembrie, de la ora 14:00, în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, pentru dezbaterea și votul moțiunii de cenzură depuse împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan.
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că nu există altă variantă de guvernare decât actuala alianţă, subliniind că nu liderul PNL, Ilie Bolojan, este problema, ci Sorin Grindeanu.
În ciuda progresului de pe șantierele Autostrăzii Transilvania, incertitudinile bugetare și numărul mare de proiecte aflate în execuție ridică semne de întrebare asupra respectării termenelor de finalizare.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, după o vizită pe șantierul Autostrăzii Transilvania, că două sectoare din județele Cluj, Sălaj și Bihor vor fi finalizate anul viitor, iar tronsonul spre granița cu Ungaria va fi gata în 2027.