Zelenski spune că în cazul în care orice tentativă de negociere cu Rusia eșuează, aceasta ar putea însemna că lupta dintre cele două țări va duce la „un Al Treilea Război Mondial”.
Clubul din Gruia pregătește strategia pentru următorul sezon și, potrivit conducerii, a început negocierile cu fotbaliști peste nivelul campionatului.
A treia rundă de negocieri între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei se va derula luni, anunţă unul dintre reprezentanţii Administraţiei de la Kiev, conform agenţiei Ukrinform.
O nouă rundă de discuţii între delegaţiile rusă şi ucraineană este programată pentru 2 martie, a anunţat marţi publicaţia ucraineană Zerkalo Nedeli, citată de agenţia oficială de presă rusă TASS.
Președintele Volodimir Zelenski a confirmat că va trimite o delegație la frontiera ucraineano-belarusă.
Președintele Ucrainei a anunțat că nu va negocia în Belarus, țară complice la agresiunea Rusiei.
Managerul general al formației clujene, Andrei Cordoș, a vorbit despre campania de achiziții a “studenților”, care au reușit doar două mutări în perioada de mercato.
Antrenorul în vârstă de 43 de ani a fost surprins ieșind de la o nouă rundă de negocieri cu oficialii Federației Române de Fotbal.
Experimentatul mijlocaș se află pe lista uneia dintre formațiile aflate la vârful Ligii 1.