Deputatul clujean anunță adoptarea în Camera Deputaților a legii care introduce finanțarea multianuală pentru organizațiile neguvernamentale, inițiativă pe care a promovat-o în Parlament.
Deputatul clujean anunță că inițiativa legislativă privind finanțarea multianuală a organizațiilor neguvernamentale a fost dezbătută în plenul Camerei Deputaților, urmând ca votul final să fie dat în cursul acestei săptămâni.
Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean anunță un pas important pentru sectorul neguvernamental, după ce Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a acordat raport favorabil unei inițiative legislative care vizează modificarea cadrului de finanțare a ONG-urilor.
Curtea de Apel Cluj a admis recursul organizației civice Declic și a decis anularea autorizației de construire a Barajului Mihăileni, emisă în 1987, constând totodată caducitatea acesteia.
Cercetarea a fost coordonată de Rarita, Cristian și Lorena și a fost prezentată în premieră de curînd la Forumul de Cultură și Well-Being al CCC.
Contre în Consiliul Local Cluj-Napoca privind prelungirea cu încă cinci ani a contractul de închiriere pentru un spațiu din centrul orașului, aflat în patrimoniul municipalității, către Uniunea Vatra Românească.
Antrepronorii din România sunt vizați de o tentativă de fraudă prin care escrocii se folosesc chiar de identitatea Directoratului Național de Securitate Cibernetică și se dau drept angajați ai DNSC.
Un număr de 241 de ONG-uri pentru cultură au aplicat pentru fonduri nerambursabile de la Primăria Cluj-Napoca în anul 2025. Suma propusă este de 15.250.000 lei. Alte 14 au proiecte cu caracter social, pentru o sumă de 710.000 lei.
Actori din sectorul cultural, activiști civici, reprezentanți ai ONG-urilor și ai instituțiilor de cultură au participat, marți, la dezbaterea publică privind noul regulament pentru finanțări nerambursabile pentru cultură.