Jamie Leibert şi partenera lui Sandra Zinovyev au ajuns în România în noiembrie 2019, după o călătorie cu caravana prin mai multe ţări europene.
Obiectivul turistic din judeţul Cluj este deschis luni, 1 iunie, cu un program de funcționare între orele 09:00 și 17:00, cu ultima intrare la ora 16:00. Salina Turda s-a redeschis oficial în 18 mai, după două luni de pauză cauzate de pandemia de coronavirus.
Noul coronavirus îşi pierde din putere şi a devenit mult mai puţin letal, a declarat duminică pentru un post de televiziune un recunoscut medic italian, potrivit Reuters. „În realitate, virusul nu mai există din punct de vedere clinic în Italia”, a spus Alberto Zangrillo, şeful Spitalului San Raffaele din Milano.
Un copil în vârstă de patru săptămâni din Botoşani a fost diagnosticat cu virusul COVID-19, în timp ce mama acestuia a fost confirmată negativ, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei.
Mult aşteptata deschidere a teraselor este în prim-plan, însă măsura vine cu un set de reguli stricte. Rezervarea prealabilă, numărul maxim de persoane la masă şi distanţarea socială, sunt printre principalele condiţii care trebuie respectate.
Terasele din Centrul Vechi al capitalei şi din alte oraşe din ţară s-au redeschis duminică seară, iar primii clienţi nu s-au lăsat aşteptaţi şi au început să umple localurile.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că pe teritoriul ţării noastre s-au raportat până în prezent 19.257 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19, 13.256 persoane au fost declarate vindecate şi externate, iar bilanţul deceselor a ajuns la 1.266.
Câteva mii de persoane au manifestat paşnic sâmbătă la Toronto pentru a denunţa violenţele poliţiei şi rasismul, în Statele Unite ca şi în Canada, a constatat un jurnalist al agenţiei France Presse.
Brazilia a devenit a cincea ţară cu cel mai ridicat număr al deceselor provocate de COVID-19 la nivel global, cu un bilanţ de 27.878 de morţi, devansând astfel Spania, potrivit datelor furnizate de ministerul brazilian al sănătăţii, informează sâmbătă AFP.