Nelu Tătaru a declarat că în Parlament nu este cerut certificatul de verde, însă consideră că ar trebui ca parlamentarii nevaccinați să nu mai intre în Parlament și să participe la ședințe doar online.
Senatoriii şi deputaţii Partidului Social Democrat vor vota moţiunea de cenzură la vedere, a anunţat luni prim-vicepreşedintele formaţiunii, deputatul Sorin Grindeanu.
Proaspăt confirmat preşedinte al Partidului Naţional Liberal, premierul Florin Cîţu va merge, marţi, în faţa Parlamentului, pentru testul moţiunii de cenzură.
Dacian Cioloș a declarat la un post de televiziune că formaţiunea USR PLUS va vota orice moțiune de cenzură pentru a demite guvernul lui Florin Cîțu, inclusiv cea a PSD-ului.
Un reprezentant al AURa fost prins de SPP având la el un plic în care se afla cannabis, afirmă surse politice.
Renate Weber a fost revocată, miercuri, din funcţia de Avocat al Poporului de plenul reunit al Parlamentului. S-au înregistrat 247 de voturi „pentru” şi 32 „contra.
Parlamentul Israelului a aprobat, duminică seară, învestirea noului Guvern, care va fi condus prin rotaţie, de Naftali Bennett şi Yair Lapid, punând capăt celor 12 ani în care Benjamin Netanyahu a fost permament prim-ministru.
Guvernul a fost aspru criticat de opoziţie pentru secretomania cu privire la investiţiile PNRR. Aşa că a decis să facă publică o schiţă a investiţiilor şi reformelor incluse în PNRR. Proiectele finanțate prin acest program trebuie finalizate până la 31 decembrie 2026, altfel vom returna banii.
Deputatul PNL de Cluj, Radu Moisin, a reușit să întoarcă din drum o propunere legislativă a parlamentarilor, care a fost propusă spre respingere.