Curtea de Apel București judecă vineri, 31 martie 2023, contestația constructorului italian Tirrena Scavi împotriva Companiei de Drumuri în dosarul celor trei contracte reziliate în decembrie 2022.
Costul final al Centurii Metropolitane a Clujului, programată să fie construită între localitățile Gilău și Apahida, va urca de la 160 la 250 de milioane de euro, estimează reprezentanții platformei de monitorizare a infrastructurii Pe Unde Merg.
Companiile Tirrena Scavi și Geiger s-au mișcat cel mai bine în ultimul an pe autostrăzile ce conectează județul Cluj, în timp ce Aktor și Straco au progresat foarte puțin.
Unele tronsoane de autostrăzi din zona Clujului au fost inaugurate în sfârșit, cu ceva întârzieri, în timp ce lucrările la altele porțiuni bat pasul pe loc sau avansează lent. De multe ori statul contribuie la lentoare.
Lucrările la podul autostrăzii A3 de la Gilău se desfășoară într-un ritm extrem de susținut, chiar și în weekend.