Președintele PNL, Ilie Bolojan, susține că el nu îşi doreşte să candideze la alegerile prezidențiale și că cele patru partide pro-europene care au intrat în noua legislatură trebuie să „discute deschis” în privința unui candidat comun.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte al PSD, a declarat vineri că, în opinia sa, noua coaliţie de guvernare care se va forma ar trebui să aibă candidat unic la prezidenţiale.
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, miercuri, contestaţia formulată de preşedintele AUR, George Simion, împotriva deciziei Curţii Constituţionale a României din 6 decembrie, de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea preşedintelui României.
După șocul și drama primului tur al alegerilor prezidențiale anulate, clasa politică se resetează.
În ultimele zile, în contextul alcătuirii noii coaliții formată din PSD-PNL-USR și UDMR, politicienii au adus în față posibile nume din mediul academic dar nu numai, pentru un viitor candidat comun la prezidențiale.
PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile anunţă, marţi seară, la finalul unei şedinţe de discuţii, ”susţinerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidenţiale”.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi despre variante de prezidenţiabili din partea coaliţiei de guvernare că în opinia sa ar putea fi Daniel David, profesor universitar, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a subliniat la ZIUA LIVE, că România nu este într-o criză politică, în sens constituțional, după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale.